OPINIIExtremiștii anului 2020 în politica românească

Extremiștii anului 2020 în politica românească

Zilele trecute toate redacțiile au intrat în fibrilații, descoperind misoginismul (real sau speculat) al unui filosof cu cărți publicate la Editura Humanitas – Sorin Lavric. Foarte rapid Lavric a devenit cea mai detestată figură din spațiul public românesc, a fost dat afară din redacția România Literară și exclus din Uniunea Scriitorilor. Este foarte relevant că acest lucru se întâmpla în timp ce unul din foștii consilieri ai USR (și membru în continuare al partidului), Andrei Caramitru, posta pe Facebook, negru pe alb, că „BOR este o sectă extremistă”, că „mai mare ticăloșie decât organizația asta numită BOR nu există” și că scopul BOR este „să murim cât mai mulți de virus”, „să distrugă democrația” și să instaureze „un califat brutal medieval”. În timp ce linșarea lui Sorin Lavric a continuat zile în șir, nici o voce nu a remarcat măcar enormitatea și gravitatea celor scrise de usrplus-istul Andrei Caramitru.

Acum nu mult timp, Cristian Tudor Popescu îi numea pe toți creștinii ortodocși „vite” păstorite de „șarlatanul Daniel”. Și nu există om politic de la vârf, de la Klaus Iohannis la Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloș și Rareș Bogdan, până la filosoful Mihai Șora, care să nu se fi tras în poză cu Marian „Ceaușescu”. Un personaj cunoscut pentru că a hărțuit-o pe Renate Weber, Avocatul Poporului, pentru că a mânjit cu fecale gardurile unor politicieni, și pentru că a vandalizat cu vopsea pe Ministerul Justiției.

S-a dezis cineva de Andrei Caramitru după enormitățile ofensatoare postate în mod repetat pe Facebook? A fost Caramitru dat afară din USR-PLUS sau a fost măcar tras de mânescă de vreo voce din partid? Faptul că nu a existat vreo minimă delimitare nu înseamnă oare că toți cei din USR-PLUS gândesc „în linie” cu Caramitru? La fel, a fost sancționat în vreun fel Cristian Tudor Popescu pentru textele virulent-extremiste la adresa credincioșilor ortodocși? A fost el dat afară de la Digi24? Nicidecum! În multe redacții nu am auzit nici o voce critică față de derapajele sale de factură (neo)bolșevică. În sârșit, s-a dezis vreunul din politicienii, filosofii sau jurnaliștii care l-au legitimat pe Marian „Ceaușescu” de gesturile sale? Ce face acest „Ceaușescu” se numește intimidare și violență simbolică, folosite ca arme parapolitice. Este ceva ce au practicat toate partidele extremiste din istorie, și astfel de gesturi sunt preambulul violenței reale. Ele nu au ce căuta, sub nici o formă, într-o democrație. Cu atât mai puțin nu pot fi validate de la cel mai înalt nivel, de mare parte din elitele politice și intelectuale.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas  și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Ce concluzii putem trage de aici? Întâi, că nu misoginismul sau „extremismul” lui Sorin Lavric sunt problema, ci faptul că opiniile lui se situează de partea greșită a corectitudinii politice. Doi, societatea românească, la nivelul elitelor, nu este doar extrem de ipocrită; însă habar nu ar avea să recunoască extremismul nici dacă ar sta cu manualul (sau cu oglinda) în față. Dovadă că personaje delirante precum Andrei Caramitru, CTP sau „Ceaușescu” trec drept influenceri respectabili sau eroi civici. Trei, că la noi nu se discută mai niciodată despre problemele reale, ci despre niște false probleme conform agendei pe care o fac redacțiile și trusturile media. Oare chiar nu aveam lucruri mai importante în plină pandemie și tranziție între două guvernări decât să vorbim o săptămână întreagă despre niște citate scoase din context dintr-o carte publicată acum niște ani de Lavric?

1 COMENTARIU

  1. Un pas în plus al decăderii României de 30 de ani încoace: imbecilizarea prin „corectitudine politică”, promovată de ‘telectualii se serviciu, în special de la USR, slugile josnice ale soroșiștilor occidentali.
    USR, adică Uniunea Sodomizați România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 16.620 de lei din 34.620...

Dragi prieteni, de azi începem o nouă colectă pentru a asigura finanțarea siteului R3Media, dar de data asta pentru următoarele șase luni. Grație vouă, dragi prieteni,...

Alătură-te R3media și pe Telegram

Pentru că știm cât de important este să primești cât mai ușor știrile și informațiile de care ai nevoie, te invităm să accesezi canalul...

Articole relaționate

Cele mai citite