Cu ce am avut de-a face și încă avem în derulare? O veritabilă ciocnire între „pro-europenism” de laborator și europenitate reală.
Cum a ieșit? Cu un establishment zdrobit de realitate și trimis în istorie pe ușa din dos a bancurilor. Că nu-i de colo să părăsești scena stabilind o nouă definiție pentru „culmea succesului”: iei bătaie cu marota „pro-europenismului” în brațe, anulezi alegeri sub pretextul „pro-europenismului” și te zvârcolești apoi în lacrimi „pro-europene” după ce te-au bătut și mai clar prin vot niște europeni incontestabili.
Ce urmează? Urmează două săptămâni de uriașă scârbă, în care mașinăria de propagandă va dejecta orice pentru a face din retard politic „cale luminoasă spre viitor”.
Două săptămâni în care aparatnicii vor impinge și mai abitir spre harta Asiei sau Africii o Românie europeană prin sine însăși, pretinzând că riscă să ajungă acolo din cauza noastră.
Două săptămâni în care mucul va fi pretins sfârc, iar secția de psihiatrie, turn de fildeș al rațiunii.
Va urma, apoi, reconstrucția. Va dura luni, poate ani, și nu va fi lipsită de spasme și dureri. Sper să înțeleagă toți asta, mai ales câștigătorii!
La cald, deocamdată, doar câteva întrebări. Inestimabili membri CCR, v-a plăcut? Încă sunteți acolo, croșetați vreo neo-sovietică și mai penibilă, în loc să vă dați demisiile?
Bolo, cum ziceai cu împrumuturile alea uriașe și alte strategii de „apărare” în care te-ai trezit mai harnic decât permite interimatul?
Ciola, pleacă lumea la lucru, de ce nu-s gata covrigii?
Domi, vezi că „viitor” nu rimează în română cu neo-marxism… Atâta basm eroic, atâta trudă, și bănățenii tot nu te urmează în masă? Mvaaaaiiii, și nici cetățenia aia n-a venit încă, ce s-o face partidul fără tine?!
Băbăetz și alte dame de companie, deloc în ultimul rând: ați înțeles că riscul uriaș vine, de fapt, din joaca voastră perversă de-a „pro-europenismul” și că europenitatea e altceva? Ați înțeles că lumea nu vă mai vrea? Că nu vrem în războiul cretin al altora, că românii s-au săturat de aroganța și batjocura voastră, că nu mai vor hotărâri luate peste capul și împotriva lor? Dar mai ales, ați înțeles că românii nu sunt slugi, ca voi, și că își vor cu adevărat țara înapoi? Ar fi cazul s-o faceți, în loc să continuați a sădi ură, dezbinare și minciună. Căci e aproape prea târziu!
Articol apărut inițial pe Demnitatea și preluat cu acordul autorului
E posibil să avem parte de o violență extremă a extremei stângi. Trebuie să fim precauți!