vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATEEURO 2020 | UEFA dă înapoi și nu admite colorarea stadionului din...

EURO 2020 | UEFA dă înapoi și nu admite colorarea stadionului din Munchen în culorile LGBT

ACTUALIZARE 22.06/13:25 Potrivit cotidianului Bild, UEFA a refuzat cererea autorităţilor din Munchen, care doreau iluminarea arenei în culorile curcubeului la meciul Germania-Ungaria de miercuri, în semn de protest faţă de o lege votată în Ungaria.

Oficialităţile din Munchen doreau acest lucru pentru a arăta “solidaritatea cu comunitatea LGBT din Ungaria”.

„UEFA este o organizaţie neutră din punct de vedere politic şi religios. Dat fiind contextul poltic al acestei cereri – un mesaj vizând o decizie luată de Parlamentul maghiar – UEFA trebuie să refuze această cerere”, a anunţat forul european conform News.ro.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Forul continental dă semne că este de acord cu manifestările politice în fotbal, după ultimele evenimente de la Euro 2020.

Astfel, UEFA a decis să oprească o investigație asupra portarului german Manuel Neuer, după ce acesta a purtat o banderolă în culorile curcubeului la meciurile de pănă acum de la Euro.

Acesta a făcut acest gest în semn de protest față de legea adoptată recent de Ungaria, prin care minorii sunt protejați de propaganda homosexuală în mass-media.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Deși UEFA a admis că este un gest politic, forul continental a decis să oprească investigația. Conform Federației Germane de Fotbal, UEFA a transmis că „banderola este un simbol al echipei în numele diversității și deci, a fost purtat pentru o cauză bună”, scrie Eurosport.

Gestul lui Neuer a venit și ca protest pentru posibila delegare a UEFA, ca Ungaria să organizeze meciuri în plus la Euro, din cauza situației din Marea Britanie.

Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Mai mult decât atât, Primarul din Munchen, Dieter Reiter, a anunțat că va cere UEFA permisiunea ca stadionul pe care se va disputa partida Ungaria – Germania să fie iluminat în culorile curcubeului. Motivul? Aceeași lege adoptată pentru protecția minorilor de către țara vecină României.

Model Release: no, Credit line: Profimedia

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjártó, a protestat dur față de această intenție a edililor munchenezi.

„Consider că este foarte dăunător şi periculos atunci când cineva încearcă să amestece politica cu sportul. Au existat unele încercări de acest fel în în istoria lumii şi ele au sfârşit foarte rău”, a declarat Peter Szijjártó în marja unei reuniuni a miniştrilor europeni de externe, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

„Toată lumea îşi dă seama că despre aceasta este vorba, noi în Ungaria am adoptat o lege pentru a proteja copiii ungari şi există un protest împotriva ei în Europa Occidentală, pe care ei încearcă să-l exprime şi prin aducerea politicii la un eveniment sportiv”, a mai spus oficialul ungar.

„Cred că aceasta face mult rău, experienţa istoriei arată că este un lucru greşit, şi cred că germanii ştiu asta, ei cu siguranţă îl ştiu foarte bine”, a încheiat Szijjártó.

Reamintim că în 2018, UEFA a pedepsit FRF cu 73.000 de euro și un meci fără spectatori după ce suporterii români au scandat „Serbia, Kosovo” la meciul cu țara vecină disputat pe Arena Națională. La același meci, românii au arborat bannerul „Un refugiat-Un atentat/Marxismul devine acceptat”, fapt care a dus și el la pedepsa din partea forului continental.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

6 COMENTARII

  1. Autorul articolului n-a luat bacalaureatul? A pus virgula intre subiect si predicat chiar in titlu. Mai bine si-o pune pe frunte.

  2. Partea bună ar fi că îți dau masca jos și UEFA va deveni, la fel ca și Eurovision, o platformă ideologică total aservită regimului totalitar care vrea să injecteze propagandă peste tot in societate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE