Rar mi-a fost dat să văd, în scurta mea existență de până acum, un trădător mai mare care să pozeze în om responsabil precum Virgil Popescu. Un diletant ale cărui interese meschine nu i le dă de gol nici măcar un strop de transpirație sau vreo grimasă necontrolată. Slab pregătit profesional, de altfel, ori cel puțin asta se observă.
Ce a făcut și ce își mai propune să facă acest individ are anvergura efectelor unui bombardament rusesc la scară largă, de pildă, ori a activității SOVROM-urilor din anii `40-`50. Probabil „datorită” acestor „rezultate” a și fost păstrat ministru în trei guverne sub Orban, Cîțu și Ciucă. De altfel, el nu trădează așa, de capul lui, chiar dacă îi place gustul. El este doar unul din exponenții celui mai mare jaf din istoria românilor, început în 1990. Într-adevăr, tind să îl cred pe maestrul Dan Puric atunci când afirmă că acest spațiu geografic a fost jefuit în ultimii 30 de ani ca niciodată.
Însă nu are niciun sens să dăm vina doar pe străini pentru a ne câștiga încă două-trei clipe de consonanță cognitivă a propriului psihic. Nu, vina e și a noastră cel puțin în aceeași măsură, dacă nu chiar mai mult. Clasa conducătoare este, inevitabil, expresia întregii societăți. Procesul de contraselecție care funcționează ca la carte în epoca post-Revoluție se aplică societății românești în ansamblul ei, nu doar politicienilor. Peste tot au scăzut standardele culturale, intelectuale și morale, nu doar în Parlament, Guvern sau prin sediile partidelor. Peste tot în țară (cu excepții notabile, desigur, dar care confirmă, din păcate, regula) au fost duse în derizoriu munca, onestitatea, puterea de sacrificiu, răbdarea, empatia, dragostea de țară și tot ce mai vreți dumneavoastră.
N-o să explicăm aici motivația psihologică a românilor de a-i legitima tot pe cei din fostul regim, în „Duminica Orbului” din 1990, ori a minerilor și a muncitorilor din fabrici de a accepta niște salarii compensatorii pe care le-au prăftuit oricum în scurt timp, în loc să stea mai tari împotriva căsăpirii industriei românești în anii „90. Ar trebui lucrări întregi pentru a studia aceste episoade, însă drumul e deschis pentru oricine va dori să o facă, deoarece psihologia politică e un domeniu insuficient abordat în România, aproape inexistent.
„Mămăliga explodează greu” rămâne leitmotivul pe care îl cunosc și străinii, dar și ai noștri conducători care s-au ridicat în anii tulburi ai „tranziției” peste cadavrul încă neîngropat al economiei naționale. Nu degeaba a simțit Petre Roman să spună că industria noastră era „un morman de fiare vechi”. Știa că mulți îl vor crede. Nu treceau decât câțiva ani până când începeam să ne apropiem de UE și NATO din ce în ce mai mult. Veneau ofertele, mirajul bunăstării.
La fel ca un tânăr jucător de fotbal pe care Real Madrid îl transferă de la o echipă din Liga Satelor cu 100 de milioane de euro, însă promite că plătește banii în 50 de tranșe și apoi îl împrumută pe băiat undeva în Tercera Division, și România a semnat odioasele PSAL I și PSAL II cu Banca Mondială pentru a intra în grațiile Marilor Puteri cu riscul dinamitării propriei economii. Traian Băsescu, marele patriot și unionist de carton, a avut un rol important în semnarea acestor necrologuri economice. În paralel, se ocupa și cu vinderea flotei comerciale a României, ca să facă treabă ca la carte, vorba-ceea.
A urmat apoi deschiderea benevolă a spațiului aerian pentru ca „partenerul strategic” să-i bombardeze pe vecinii sârbi în noaptea de Paști, în 1999. Aici nu e nimic de natură economică, ci doar o dovadă în plus a coloanei vertebrale de cauciuc aflată în dotarea politicienilor români. La vreo două săptămâni distanță, Tony Blair venea la București și ne promitea brusc (după câțiva ani de tatonări) că vom intra în NATO. Ceea ce s-a și întâmplat.
Apoi ai noștri au devalizat Bancorex-ul, au vândut PETROM-ul, au închis minele, au spart CFR-ul, și așa mai departe. Atacată din toate părțile, economia românească a cedat. Nu prea mai producem nimic. În perioada pandemiei, ne-am împrumutat peste 50 de miliarde de euro doar pentru a plăti pensii, salarii și a ține țara pe linia de plutire. Ce să mai și producem?
Apropo, știți că OMV era un fel de firmă de apartament până să cumpere PETROM, nu? Acum e unul din principalii jucători de pe piața mondială a produselor petroliere. La noi a fost invers. Din țara cu prima rafinărie de petrol din lume, la 1857, am ajuns o țară unde benzina și motorina costă mai mult ca în state care n-au văzut petrol țâșnind din pământ în viața lor.
De turism, ce să mai vorbim? În Cehia, bunăoară, toate agențiile de turism oferă sejururi la Marea Neagră, în Bulgaria, însă nimeni nu are habar că tot la Marea Neagră se află și România. În loc să le explicăm chiar noi, am preferat să dăm 800.000 de euro pe o frunză, vă aduceți aminte.
Dar, hei: avem creștere economică! Nu știu exact cum e posibil, din moment ce România este, la acest moment, țara cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, iar inflația a atins cel mai mare nivel de la aderare încoace. Probabil guvernanții știu mai bine. Să-i credem pe ei, nu?
V-ați întreba, totuși, de unde a mai rămas ceva de furat. E lesne de observat că a mai rămas destul, altfel Virgil Popescu et comp. nu s-ar screme atât să mai stoarcă ce se mai poate stoarce. Au închis termocentrale precum Mintia, lăsând zeci de mii de oameni în frig, vor să listeze Hidroelectrica la bursă și vor chiar să vândă Salrom – una din foarte puținele companii de stat care încă face profit!
Iar acum, lovitura de grație. Legea Offshore. O lege antinațională, care ar putea îngropa definitiv suveranitatea și independența energetică a României.
În primul rând, acest proiect de lege propune ca prețul de referință să nu mai fie cel stabilit de Bursa de la Viena, ci să oscileze în funcție de obiectivele unor diverse grupuri de interese.
În al doilea rând, operatorii nu vor mai fi obligați să vândă 50% din producție pe piața din Romania, ci vor putea să o exporte pe toată, fapt care ar anula, practic, independența energetică a țării noastre. Singurii beneficiari ai acestei legi incalificabile vor fi cei din coaliția de guvernare și clientela lor lacomă. Nu în ultimul rând, nici nu știm măcar unde vor merge banii din redevențe și dacă România va percepe un procent adecvat.
Astfel, resursele României vor fi abandonate pe nimic de statul român unor companii multinaționale care ne vor „ajuta” să le exploatăm – noi fiind, probabil, incapabili și primitivi, în opinia inițiatorilor legii. Bineînțeles, multinaționalele „binevoitoare” care ne vor ajuta vor scoate și profitul peste hotare, că doar nu bat drumul degeaba până în România
Trecând peste ridicolul situației, orice om cu discernămând își poate da seama că este un pretext colonial pe care doar o țară de mâna a paisprezecea îl poate accepta. Statul român poate să-și extragă singur resursele și să le vândă tot singur, în interes național. România nu are nevoie să-și concesioneze resursele unor companii și operatori străini. Putem să ne ocupăm singuri, mulțumim!
Vă rog să verificați dacă SUA, Marea Britanie, China, Germania ori Franța folosesc tot companii străine pentru a-și exploata resursele. Haideți să fim serioși!
O să spuneți că ei sunt mai mari și pot, nu ca noi. Ei, vedeți? Asta e mentalitatea care ne-a băgat deja cu un picior în groapă. Le vrem pe ambele?
P.S.: Apropo, ce se mai aude cu infracțiunea de subminare a economiei naționale? O băgăm și noi înapoi în Codul Penal sau ne ia cu frisoane în bocanci?
Cu tot ce spune dl Nica sunt de acord cu excepția faptului că conducerea(intenționat) ar fi expresia electoratului. Conducerea României a fost întotdeauna privită ca o putere de ocupație pentru că exact așa s-a purtat, se poartă și se va purta. Țăranii orășenizați ai țării au rămas cu aceleași idiosincrazii și același indice Floyd redus din anii colectivizării.A explodat însă șmecheria groasă și migrația. Ubi bene ibi patria. România este un stat eșuat.Dar așa începe să fie toată Europa.Nu mai avem nici un refugiu, contractul social este pe cale de a deveni nul de facto. Hold on to your hats, it’s the begining of the end. Ar spune-o englezul care-și vede banii duși pe apa sâmbetei, nevasta muci în pub și fata de 12 ani, băgată la produs de o gașcă de pakistanezi pe care poliția n-a deranjat-o cu nimic în ultimii douăzeci de ani. Credeați că rețeta este românească? Dacă apare mâine un Oliver Cromwell în Germania, câți nemți credeți că l-ar urma? Dar americani? Politica este toxică, domnilor. Tot ce începe bine, în politică, se termină prost iar ce începe prost, se termină catastrofal.Ca la noi.
Foarte bun comentariul, apreciez punctul de vedere. Nu cred că s-ar contrapune deloc ideilor de mai sus, ci este chiar binevenit în completarea lor.
Romanul tot naiv a ramas, nimic nu a invatat din istorie. Azi st asa: oengeurile, userimea, ambasadele si presa lor va spun ca suntem prosti, retardati si homofobi, in timp ce corporatiile lor va fura si ultimele resurse ramase, gaz, paduri, metale plus biruri pe energie
În fine, cineva a renunțat la ideea că în România istoria s-ar bucura de o asemenea prețuire (lucru negat de însuși IAPop!) încât la București i s-ar fi ridicat o universitate! Primul care ar fi trebuit să o vadă (cred eu) este d-l Nica.
Articolul acesta ? Regret că nu mă pricep la oameni! Îmi amintește de zicerea înviată în presa liberă de „evenimentele din Ucraina”, cum că victima ar fi vinovată (nici cine sunt „victimele” nu-i problemă simplă!).
De admirat la d-l autor aplombul cu care ne compară cu anumite țări care … „n-ar face ce am făcut noi”! (Fiindcă n-are cine să le-o ceară ?!) Poziție care ar da apă la moara dilemiștilor pleșiți, cum că noi ne comparăm imediat cu Brazilia lui Pelé, cu Maradona, cu Messi, cu Marile Puteri etc. Oricum, d-l autor altceva zice: „prin noi înșine!” – „înainte să critici, pune-ți în ordine propria casă!” Așa că treaba merge nesmintit înainte.
Să-i sugerez d-lui autor că noi am făcut precum indigenii Lumii Noi, din admirație pentru Civilizația oaspeților ? Mai ales la îndemnul (ipocrit – și mai rău de-atât – al) propriilor noastre „elite” dilemite ? Că piața liberă ne învață că „nu e prost cine cere, ci acela care dă” ? Exact: victima, iarăși!
Înțelegeți de ce mă îndoiesc de d-l Nica ? Îl puteți crede că nu vede mai mult/departe decât spune ?
Chiar mă gândeam, înainte de a citi acest articol: ce credeți că a vrut prințișoru’ Nicușor să spună, când a afirmat că „nici să le văruiți nu veți fi în stare!” ? Că nu vă va ajuta anatomia să aveți mușchii lui tătâne-su’ ? Sau că nu vă vi se va … permite ? Iar oameni de acoperire vă vor spune că sunteți fără coloană – așa susține Stânga americană.
Aș vrea să vă văd intrând în dialog cu ei, să-i lămuriți unde greșesc/mint. Și nu cred că aveți curajul. (La mine nici nu s-au uitat – i-am întrebat de învățământ doar; drept care le-am comunicat că dezaprobarea este reciprocă. Oricum, sunt mult înaintea Stângii românești, am avea ce le lua.)
P.S.
Tot d-l Nica m-a provocat!