Conservatorii italieni cer școlilor să nu mai promoveze agenda LGBT. Un elev de 13 ani a fost sancționat disciplinar pentru că a refuzat să urce o scară curcubeu, potrivit European Conservative.
Detaliile acestui „incident” diferă în funcție de cine le transmite. Părinții băiatului susțin că acesta a fost incorect etichetat „homofob”, chiar și de către director. Ei spun că „ceilalți elevi sunt, de asemenea, stânjeniți să urce scările, dar nu au avut curajul fiului meu”.
Oficialii din educație spun, însă, că băiatul a fost sancționat doar pentru că s-a agățat periculos de balustrada scării. Piergiorgio Sartori, care este președintele Asociației Directorilor din Verona, a subliniat chiar că aceasta „nu este o scară de gen”, în ciuda faptului că a fost creată de Ziua Internațională de Conștientizare Împotriva Homofobiei.
Reprezentantul partidului din Verona, Rossano Sasso, a catalogat incidentul drept un „dezastru educațional”.
„Nu putem dori să popularizăm cu forță cultura de gen în rândul tinerilor. Și părinții băiatului au făcut bine că au cerut intervenția [ministrului educației] care a început cercetările în caz”, a zis el.
Lega va prezenta în această săptămână un nou proiect de lege. Acesta e menit să contracareze ceea ce descrie ca fiind impunerea ideologiei de gen în școli.