Premierul Marcel Ciolacu a spus că susține „100%” dreptul la avort. „Fără discuție”.
Candidatul PSD la președinție a făcut aceste afirmații în cadrul emisiunii „În opoziție” cu Denise Rifai, la Gândul.
Întrebat dacă susține „dreptul la avort”, președintele PSD a răspuns: „100%. Fără discuție”. (Înregistrarea este aici, la minutul 7:38).
Marcel Ciolacu a răspuns astfel deși a încercat să se poziționeze ca un evlavios creștin. Așa cum a remarcat jurnalistul Cornel Nistorescu, Marcel Ciolacu a făcut numeroase vizite la biserici în ultima vreme, ba chiar a afirmat că ar avea și duhovnic.
În schimb, Ciolacu a promovat o activistă LGBT în fruntea PSD.
Susținerea avortului și a relațiilor împotriva firii vin în totală contradicție cu învățătura creștină și Biserica, pe care pretinde că le susține.
Mai rău, Ciolacu a declarat la congresul PSD că „susține familia”, adică exact opusul obiectivelor Victoriei Stoiciu, pe care a promovat-o.
el e om politic, daca declara ca interzice avortul pierde alegerile. Omul e alunecos dar asta nu inseamna neaparat ca e de acord cu crima. Pana la urma Dumnezeu ne-a lasat liberi si nu poti interzice oamenilor sa fie criminali daca asta vor. Ei vor da socoteala. Dar poti da niste legi care sa descurajeze. Normal ar fi sa se incrimineze ca si o alta crima asupra unui om nascut, dar in zilele noastre e greu sa faci asta, politic nu mai ai cum, te linseaza activistele, presa..
bun si biserica de ce l-a primit?
putea sa se roage singur prin biserica.
bun si biserica de ce l-a primit?
putea sa se roage singur prin biserica.