Kellyanne Conway, fost consilier de politică externă a lui Donald Trump între 2017 – 2020, s-a înregistrat ca agent străin al Ucrainei.
Conway s-a înregistrat pe baza Legii Agenților Străini, care funcționează în Statele Unite din 1938. Acest act normativ prevede înscrierea, într-un registru al guvernului american, al celor care sunt finanțați de guverne sau entități străine, pe teritoriul american.
Conform documentului semnat de Conway, ea s-a angajat, contra unei sume de bani, să facă lobby pentru Ucraina și să-i convingă pe „legiutorii, experții și formatorii de opinie” americani să fie prezenți la conferința de la Yalta organizată de oligarhul ucrainean Victor Pinciuk, luna viitoare.
De-altfel, Conway s-a distanțat de viziunea politică a lui Donald Trump, ea criticându-l recent pe vicepreședintele ales al acestuia, JD Vance, pentru poziția referitoare la războiul din Ucraina.
Reamintim că, recent, Parlamentul Georgian a adoptat o lege asemănătoare cu actul normativ care funcționează în SUA din 1938, dar a fost acuzată „ putinism”, pe motiv că și rușii au una.
Principalii critici ai Georgiei în această situație au fost Statele Unite și Uniunea Europeană.
Kellyanne Conway registers as a foreign agent of Ukraine and Viktor Pinchuk Foundation. She’s getting $50k a month to get US lawmakers to speak at the Yalta European Strategy next month, arrange meetings between Ukrainian soldiers and US political leaders https://t.co/6zALlUq1gA pic.twitter.com/R4vOynSPiy
— Chuck Ross (@ChuckRossDC) August 3, 2024