sâmbătă, septembrie 14, 2024
ACTUALITATEDr. Răzvan Constantinescu a anunțat că s-a înscris în partidul Patrioții Poporului...

Dr. Răzvan Constantinescu a anunțat că s-a înscris în partidul Patrioții Poporului Român

Cunoscutul medic, Răzvan Constantinescu, gastroenterolog și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, a anunțat că s-a înscris într-o formațiune politică.

Numele partidului este Patrioții Poporului Român și este fondat de deputatul Mihai Lasca.

„M-am asociat unui partid, necunoscut deocamdată, dar care sper să devină cunoscut: Patrioții Poporului Român, alături de Mihai Lasca, deputat în Parlamentul României, pe care eu l-am identificat ca fiind exact principiilor mele.

Pentru mine, asta înseamnă ce-am făcut în pandemie, de a oferi un dram de speranță, unui larg segment de populație.

Chiar dacă finalitatea este imprevizibilă pentru 2024”, a spus dr. Răzvan Constantinescu la podcastul „Pe drept cuvânt”, al avocatului Florentin Țuca.

Dr. Răzvan Constantinescu s-a remarcat, în timpul pandemiei, prin denunțarea variantei oficiale asupra evenimentelor.

El a făcut, atunci, aceste afirmații grave într-un interviu care a devenit viral.

Interviul a fost eliminat de pe YouTube.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Mare ticăloșie umană …

    „O clică a preluat …” – adică nu este clica eliberatoare de la ’89! Adică nu s-a prins nimic de el (la școală ori altminteri) până la acel moment! Adică nu „clica” l-a „făcut” la învățământ, și încă fără să schimbe „firma” pe care le-o știam – Democrație! Nu spune că i-a „făcut” pe (practic) toți! Adică n-a priceput cu cine se confrunta „dictatura” (și nu doar a noastră!), până la ’89! N-auzise de războaiele anilor ’50, ’60, ’70, ’80 (continuate cu noi și noi războaie, până azi!) – cam peste tot în lume …

    Patriot o fi; onest, nici pe departe! (S-avem și noi, democratic, dreptul de a deține „sclavi”! De-ai noștri!) Idem avocatul-reporter.

    Da, CJ Hopkins – au scris și americanii că a câștigat:

    https://www.greanvillepost.com/2024/01/31/the-verdict/

    Dar … nu v-a spus cum arată articolele lui Hopkins …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE