vineri, martie 29, 2024
ȘTIRIDr. Fauci vrea ca vaccinarea să fie obligatorie

Dr. Fauci vrea ca vaccinarea să fie obligatorie

Doctorul Anthony Fauci, unul din liderii grupului de combatere a Covid-19 la nivel mondial, vrea ca vaccinurile să fie obligatorii, cel puțin la nivel local, declarând că ar trebui emise mai multe mandate de vaccinare anti-Covid, informează Insider, citat de Smart Radio.

„Cred că la nivel local ar trebui să existe mai multe mandate. Vorbim despre situații viață și de moarte. Am pierdut deja 600.000 de americani și pierdem în continuare. Au fost 4 milioane de decese în toată lumea, așa că sunt în favoarea acestor lucru mandate.

Cantitatea de date care arată un grad ridicat de eficacitate și un grad ridicat de siguranță este mai mare decât am văzut vreodată la o autorizație de urgență.”, spune Fauci.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Drehervei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Această chemare la vaccinare și dorință a medicului de a face vaccinarea obligatorie cel puțin la nivel local vine în contextul în care Statele Unite au aproximativ 59% din populație complet vaccinată.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

3 COMENTARII

  1. mengele nu a murti, si-a facut operatie estetica si a devenit faBuci. un psihopat care va fi judecat pentru crime impotriva umanitatii impreuna cu toata gasca elitelor 1%. asta se va intampla dupa un razboi mondial. istoria se repeta pentru ca nu am invatat nimic. cand bogatii vor mai multi bani vor declansa razboaie. acum au o tehnologie care nu este umana. habar n-au sa o foloseasca. va fi crancen. planul rockefeller in 4 faze intru exterminarea omenirii, este din 2010 la ei pe site. totul este in vazul lumii insa omenirea nu vrea sa deschida ochii. avem ce meritam.

  2. N-am inteles de ce faceti atata publicitate acestor dementi in loc sa reclamati internarea lor in ospicii.Vaicareala nu tine loc de actiune.Cat priveste babuinii care se tavalesc organizat pe plaje n-aveti nici o nadejde.La anu ca sa se scalde in mare isi vor vinde ca sclavi copii.Sunt in stare,credeti-ma.

  3. Ce naiba caută ăsta în libertate?! Dacă nu furau demii votul, era judecat, închis și condamnat pe viață așa cum merita, pentru ce a făcut, dacă nu cumva era legat de masă și i se administra injecția, nenorocitul naibii, el cu șleahta lui chinezească de”cercetători” lua-i-ar naiba pe toți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE