Donald Trump a fost găsit vinovat de toate cele 34 de capete de acuzare, în cazul „Bani contra tăcere”, privind o plată ascunsă pentru evitarea unui scandal sexual, la sfârșitul campaniei prezidențiale din 2016. El a fost găsit vinovat inclusiv de falsificarea datelor contabile, informează Televiziunea Română.
Astfel, juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea în legătură cu o presupusă relaţie sexuală pe care ar fi avut-o cu el în 2006, potrivit CNN.
Sentinţa judecătorului de la tribunalul din Manhattan, Juan Merchan, va fi anunţată pe 11 iulie, cu patru zile înainte de convenţia Partidului Republican care urmează să-l nominalizeze pe Donald Trump, 77 de ani, drept candidat al dreptei americane la prezidenţiale.
Acest verdict, fără precedent, nu îl va împiedica pe omul de afaceri republican să fie candidat la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, împotriva democratului Joe Biden, chiar şi în cazul unei condamnări la închisoare.
La ieşirea din sala de judecată unde a venit în fiecare zi de la jumătatea lui aprilie, el a denunţat un proces „trucat”, o „ruşine”, şi a dat asigurări că „verdictul adevărat” va veni pe 5 noiembrie.
“A fost o rușine. A fost un proces măsluit de un judecător în conflict de interese și corupt. Este un proces trucat, o rușine. Nu au vrut să ne dea o schimbare de locație. Eram la 5% sau 6% în acest district, în această zonă. A fost un proces măsluit, o rușine. Adevăratul verdict va fi dat pe 5 noiembrie de către popor și oamenii știu ce s-a întâmplat aici și toată lumea știe ce s-a întâmplat aici. Noi nu am greșit cu nimic. Sunt un om foarte nevinovat și este în regulă – eu lupt pentru țara noastră. Lupt pentru Constituția noastră”, a afirmat Donald Trump a declarat la scurt timp după verdict.
Trump riscă o pedeapsă cu maximum 4 ani de închisoare, deși alte persoane condamnate pentru această infracțiune primesc adesea pedepse mai scurte, amenzi sau eliberare condiționată, notează presa internațională. Judecătorul poate pronunţa şi o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare, sau chiar muncă în folosul comunităţii.
După anunţarea verdictului juraţilor, Todd Blanche, avocatul lui Trump, a cerut ca clientul său să fie achitat, fără a ţine cont de verdict. Blanche a argumentat că juriul nu avea cum să ajungă la verdict fără mărturia lui Michael Cohen, fostul avocat al lui Trump devenit duşmanul său declarat, iar apărarea crede că Cohen a comis sperjur în acest proces.
Judecătorul Juan Merchan a respins însă cererea de achitare.