luni, ianuarie 20, 2025
ȘTIRIParlamentul a respins cererea de reexaminare a președintelui Iohannis. 4 iunie -...

Parlamentul a respins cererea de reexaminare a președintelui Iohannis. 4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon

ACTUALIZARE 15:00 Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind declararea în 4 iunie a Zilei Tratatului de la Trianon, respingând cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a acestui proiect, anunță Agerpres.

S-au înregistrat 175 voturi pentru, 23 împotrivă şi 85 de abţineri.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Deputaţii UDMR, susţinuţi de cei ai PNL şi USR, au solicitat, marţi, amânarea dezbaterii proiectului privind declararea date de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon, dar cererea a fost respinsă în plen prin vot, anunță Agerpres.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

După cum a relatat R3Media, legea a fost trimisă Camerei Deputaților spre reexaminare ca urmare a solicitării președintelui Klaus Iohannis.

Marton Arpad, deputat UDMR, a spus că şedinţa Comisiei de cultură a fost convocată neregulamentar de către comitetul liderilor de grup și a solicitat retrimiterea legii la comisie. Solicitarea a fost susţinută şi de reprezentanţii PNL şi USR.

Cererea a fost însă respinsă prin vot, reprezentanţii PMP şi cei ai PSD fiind împotriva acestui demers, potrivit sursei citate.

La dezbaterile generale, liderul deputaţilor PMP, Marius Paşcan, a spus că proiectul de lege a fost adoptat de Parlament în luna iunie, iar preşedintele României, din motive inexplicabile şi neavenite, a sesizat Curtea Constituţională.

„Evident, CCR a respins obiecţiunile de neconstituţionalitate. Ulterior, preşedintele a retrimis la Parlament proiectul. Vă întreb: ce înţelegeri politice de culise cu politicenii supăraţi pe istorie ai UDMR pot prevala istoriei şi intereselor României? Cine are interesul să-şi bată joc de memoria şi faptele de glorie ale înaintaşilor noştri, aruncând la gunoi, prin trocuri politice prezente, chiar evenimentele care au condus la recunoaşterea internaţională a graniţelor României? Tratatul de la Trianon din 1920 s-a parafat în urma mişcărilor de emancipare naţională şi drept consecinţă a aplicării principiului autodeterminării naţionale, considerat pilon al doctrinei păcii la sfârşitul Primului Război Mondial”, a afirmat Paşcan.

În replica, liderul grupului UDMR, Benedek Zacharie, a spus că acest proiect constituie o temă de campanie, menţionând că trecutul trebuie lăsat în urmă.

„Ca în toate campaniile electorale, fără excepţie, de la Revoluţie încoace, asistăm la iniţiative parlamentare cu iz naţionalist, patriotard. Sloganul ‘nicio campanie fără propagandă antimaghiară’ a devenit un principiu fără de care alegerile ar fi ca mâncarea fără sare şi piper şi salata fără dressing. Trec peste neregulile cu care a fost dezbătută această propunere legislativă în comisie, dar UDMR nu va vota această propunere legislativă şi vă rog să nu votaţi nici dumneavoastră. Am obosit să subliniem că aceste demersuri sunt simple iniţiative politicianisme, care sună bine şi dau bine, dar în realitatea României moderne sunt fără semnificaţie, că trecutul este trecut şi ar trebui lăsat în urmă”, a arătat acesta.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat că nu înţelege ‘agresivitatea’ în a bloca această lege, menţionând că iniţiativa nu este din campanie, ci are 2 ani. Florin Roman, de la PNL, a declarat că reprezentanţii PSD dau dovadă de ipocrizie.

Camera Deputaţilor urmează să voteze, marţi, asupra cererii preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii pentru declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE