joi, aprilie 18, 2024
ACTUALITATEDirector Vodafone România: Școala trebuie să fie împănată cu elemente digitale, cu...

Director Vodafone România: Școala trebuie să fie împănată cu elemente digitale, cu ecrane, cu senzori, cu echipamente conectate care să o facă „atractivă”

Mihnea Rădulescu, director Enterprise Business Unit la Vodafone România, a declarat în cadrul Forumului de Securitate Marea Neagră și Balcani 2021 că școala trebuie să fie „împănată cu elemente digitale, cu ecrane, cu senzori, cu echipamente conectate”, având în vedere că oricum copiii „trăiesc într-un mediu digital”, informează EduPedu.

La forumul respectiv a participat chiar și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și Consilierul Prezidențial în Departamentul pentru Educație și Cercetare, Ligia Deca, inițiatoarea programului „România Educată”.

Directorul de la Vodafone a spus că e posibil ca elevii și studenții să mai studieze online și în viitor.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Tehnologia, pe lângă faptul că poate facilita transferul de informație – și trebuie să o facă într-un mod securizat – are multe dintre problemele amintite de antevorbitorii mei, care sunt din cauza lipsei de securitate cibernetică ale diverselor platforme utilizate pentru educație, mai ales în mediul online. Acolo, copiii și studenții au stat atât de mult timp anul trecut și e posibil să mai stea în viitor.”, a declarat acesta.

Apoi, domnul Rădulescu a precizat că tinerii „trăiesc în mediul online”, spunând că e absolut necesar să transformăm școala cât mai mult într-o școală digitală.

„Ce aș vrea să mai spun este că există multe alte elemente de tehnologie, în afară de partea de platforme software, de securitate, care pot face școala mai atractivă mai ales pentru generațiile tinere.

Trebuie să ne gândim foarte mult la acest element, care poate părea trivial, care nu e neapărat întotdeauna o prioritate: copiii noștri – studenți, elevi, copii de școală gimnazială sau primară – trăiesc în mediul digital.

Fie că ne place, fie că nu ne place, ei deja trăiesc în acest mediu digital. De aceea e foarte important să ne gândim și la modul în care facem ca școala să fie mai atractivă pentru ei. Este prioritar pentru noi toți să ne gândim la cum transformăm mai mult școala într-o școală digitală.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Vorbesc acum inclusiv despre instituția școlară fizic, școala ca și clădire, poate să fie o școală de acum 50, 60, 70 de ani, așa cum este în bună măsură în România, sau poate să arate foarte diferit.

Să fie împănată cu elemente digitale, cu ecrane, poate să fie împănată cu senzori, poate să fie împănată cu echipamente conectate care să facă această instituție atractivă și prin aceste mod, prin școala digitală sau școala inteligentă îi putem face pe elevii noștri mult mai atenți și mult mai interesați de conținutul pe care urmează să-l oferim acolo.

Iar conținutul respectiv, despre care colegii de panel au vorbit mai devreme, este extrem de important. Dar trebuie să ne gândim la faptul că tehnologia, atât de ușor folosită în limbaj, poate să aducă elemente extrem de multe pe masă.”, a spus Mihnea Rădulescu.

Acesta a asigurat autoritățile statului de toată susținerea sa în ceea ce privește proiectul educațional „România Educată”, care prevede, între altele, digitalizarea școlilor și educația sexuală.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. Hai sictir, vodafoane! In asemena scoala “impanata cu tehnologie digitala” sa invete copiii tai, radulescule! Cine ti-a dat tie dreptul sa vorbesti despre educarea copiilor nostri? Vezi-ti de copiii tai, ai grija de ei si de educatia lor, sa stie cat fac 2+2 fara smartphone!

  2. Copiii mei nu traiesc in lumea virtuala si nici nu imi doresc scoli digitalizate si ore on line. Ca mine sunt multi parinti. Pe noi cine ne aude?

  3. Scoala online e batjocura, iar digitalizarea e moartea educatiei adevarate. Vodafone (si nu numai) e normal sa sustina, ca le ies bani grei din asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE