Cum vara ne cheamă spre înălțimi răcoroase sau spre adâncuri de ape neștiute, am plecat împreuna cu ea în căutarea liniștii. Am mers mult, traversând vertebrele munților care poartă în spate țara și am trecut peste râuri ce cântă, domol sau vijelios, peisajele lumii dintâi.
Într-un târziu am ajuns în orășelul mic și sfios care cuprinde însă istorii mari și amar de neștiute.
Toropeala vremii sfârșea mirosul teilor și moleșea brazii. M-am plimbat îndelung pe dealuri și prin văioage, uitându-mă la țăranii care munceau pe câmp și la orășenii liniștiți de soarele aspru. Într-un târziu, aproape de ora plecării spre alte depărtări, am văzut la marginea orașului un monument și o bisericuță mică. M-am apropiat cu gândul de a intra, creștinește, dar atenția mi-a fost atrasă de un deal din margine, presărat cu cruci. Mai văzusem cimitire de munte, dar acesta avea toate crucile egale, albe și fără nume, de parcă râpa adăpostea un popor neștiut din timpuri apuse.
Mergând încet printre morminte am zărit, într-o margine, o bucată de brazdă desprinsă de ploile trecute. Sub ea se zărea abia deslușit un șomoiog de cârpe fără formă și fără culoare. Din obișnuința copilăriei le-am rostogolit cu piciorul ca pe o minge și, printre zdrențele peticite, am văzut o bucată de hârtie aproape putrezită, semănând cu o bucată veche de sac de ciment. Pe ea se deslușeau niște semne mici, scrise cu ceva albicios și dispuse simetric. M-am aplecat, curios. Un necunoscut își scrisese poate ultimele gânduri peste timp…asta am găsit în râpă, printre cruci:
Sunt cuvânt din ruga neamului meu
Și apă stoarsă din pietre și vin
Din potirul cel viu al lui Dumnezeu
Învelit pentru noi în pelin.
Sunt rana ce curge cu verb și alean,
Pe crugul poveștii să fiu
Nimic altceva. De-i totul în van
Dar totuși nu-i prea tarziu.
Nimic nu astupă inimi ce plâng
Pamânt și jar în priviri.
Și toate am vrut acum să le strâng
Să cânte din amintiri.
Sunt păsari de vis ce se-nalță din foc
Pe vatră, pe pâine, pe om
Și-l cheamă-nainte spre acel loc
De veghe….
Nu mai apucase să-și termine versul. Păstrez și acum hârtia, lângă inimă.
Așa a fost vizita mea la Aiud.
Slava Sfintilor Inchisorilor !