duminică, decembrie 1, 2024
ACTUALITATEDigitalizarea școlii, dusă pe noi culmi. Catalogul electronic, lansat în consultare publică...

Digitalizarea școlii, dusă pe noi culmi. Catalogul electronic, lansat în consultare publică de Ministerul Educației. De când ar putea intra în vigoare

Ministerul Educației a anunțat că a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin privind înființarea și funcționarea unitară a catalogului electronic la nivel național, scrie Rostonline.

„Am lansat în consultare publică proiectul de Ordin privind aprobarea, înființarea, organizarea, funcționarea, planul de migrare și interconectare, precum și calendarul operaționalizării catalogului electronic.

Prin intermediul acestui sistem informatic integrat se gestionează situația școlară a preșcolarilor și elevilor prin înregistrarea absențelor, a notelor, a mediilor, cu generare de rapoarte și statistici relevante la nivel de clasă, unitate de învățământ, județ și sistem național de învățământ preuniversitar, precum și alte date legate de parcursul educațional și procesele administrative.

Catalogul electronic este accesibil online prin intermediul unei platforme securizate, care permite accesul utilizatorilor autorizați prin intermediul internetului. Toate datele și informațiile din catalogul electronic sunt protejate în conformitate cu legile și reglementările privind protecția datelor în vigoare.

Catalogul electronic este finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare, Acțiunea 2.2.2: E-guvernarea și digitalizarea în beneficiul cetățenilor/Digitalizarea în educație”, a anuntat, pe Facebook, Ministerul Educației.

În ceea ce priveşte calendarul de impementare, Ordinul prevede înfiinţarea catalogului electronic în termen de maximum 24 de luni de la intrarea în vigoare a documentului.

”Operaţionalizarea la nivelul întregului sistem de învăţământ se face în termen de maximum 3 luni de la încheierea dezvoltării catalogului electronic, la nivel naţional. Unităţile de învăţământ care, la data înfiinţării catalogului electronic gestionat la nivel naţional, utilizează servicii de catalog electronic, sunt obligate să asigure transmiterea datelor către SIMS”, mai precizează Ministerul Educației.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE