Diana Paul, tânăra de 19 ani care a realizat unul dintre cele mai vizionate răspunsuri la întrebarea „Ce înseamnă vaccinul pentru mine”, spune că peste 90% dintre reacțiile primite în urma videoclipului au fost pozitive.
Într-un nou interviu acordat R3media, clujeanca de 19 ani spune că a realizat acel clip din cauza conflictului „pe care am început să-l văd în societate între cele două tabere: între persoanele nevaccinate și cele vaccinate”.
Iată dialogul pe care l-am purtat de această dată:
R3media: Diana, ce anume te-a determinat să faci videoclipul despre vaccinare?
Diana Paul: Consider că au fost mai multe elemente care au participat la crearea acestui videoclip, dar în ultimă instanță, cel mai mult a contat conflictul pe care am început să-l văd în societate între cele două tabere: între persoanele nevaccinate și cele vaccinate.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Mi se pare un lucru nepotrivit, exagerat de fapt, să-i numim pe cei care au ales să se vaccineze oi și pe cei care au ales să nu se vaccineze, ucigași.
Bineînțeles, deciziile fiecărei persoane trebuie respectate. Este de dorit ca aceste decizii să fie informate, dar chiar dacă nu sunt, nimeni nu are dreptul să ne impună să facem un lucru cu forța, atunci când acest lucru nu este justificat într-un mod obiectiv. Mai ales când este vorba despre un lucru ireversibil cum este vaccinul.
Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media
În videoclip, eu nu am agresat sau atacat verbal persoanele care au ales să se vaccineze, ci încălcarea dreptului de a alege, dacă să ne vaccinăm sau nu.
R3media: Cum ai primit reacțiile din partea oamenilor?
Diana Paul: Am fost plăcut surprinsă, bucuroasă să văd că majoritatea reacțiilor au fost reacții de bine, au fost pozitive și în procent de 90% au fost încurajatoare. Mi-am dat seama că oamenii încă au speranță. Mi-am dat seama că aceste afirmații publice le oferă ceva în ce să-și pună speranța. Și ce este acel „ceva” în cazul de față: sunt tinerii României, care și-au dat seama de identitatea lor ca români și acum vor să contribuie la trezirea identității naționale.
Le sunt recunoscătoare tuturor care și-au luat din timp să scrie mesaje și să-mi spună că România mai are o șansă cu așa tineri dedicați. Suntem mulți, suntem foarte mulți astfel de tineri, doar că trebuie să ne facem văzuți și auziți.
R3media: Crezi că libertatea umană are de suferit în fața restricțiilor și presiunii impuse de autorități?
Diana Paul: Nu cred că libertatea are de suferit din cauza restricțiilor, sunt sigură că acesta este cazul. Adică ni se spune că vaccinarea nu este obligatorie, dar anumite lucruri nu sunt permise decât dacă ne vaccinăm.
Este o răpire a dreptului de a alege. Ni se impune un bine, care nici măcar cei care-l impun nu pot să garanteze prin jurământ că este 100% benefic pentru toată lumea.
Noi suntem diferiți și atunci, tratamentul ar trebui să fie, de-asemenea, personalizat și să ni se dea dreptul de a-l refuza.
R3media: Cum ai perceput tu întreaga perioadă de pandemie?
Diana Paul: Pot să afirm că bucurie și mulțumire că sunt un caz binecuvântat, pentru că nu am simțit nici frică, nici tristețe, nici anxietate în timpul pandemiei. Familia mea a fost un sprijin major pentru mine, m-a protejat de orice fel de influență negativă, a acestei așa numite pandemii.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Apilarmel și vei contribui la susținerea siteului R3media
De-asemenea, mi-am ocupat timpul cu lucruri de valoare, în care să investesc și care să dea rezultate în timp. Și pot să spun că am intrat în pandemie mai bine decât am intrat în ea, dar un lucru pe care l-am simțit profund a fost o frustrare față de batjocura manifestată față de oameni.
Prin batjocură mă refer la manipulare și la frica cu care au fost hrăniți în fiecare zi timp de mai mult de un an. Astfel am început să-mi deschid canalul de youtube: nu mai suportam această nedreptate, așa că am decis să-mi exprim și opiniile și să spun din adevăr, sau ceea ce înțeleg eu prin adevăr și să fiu onestă cu lumea.