joi, septembrie 12, 2024
OPINIIDEȘTEPTAREA !

DEȘTEPTAREA !

 La 1866 i s-a zis ,,monstruoasa coaliție” alianței dintre liberalii radicali și conservatori, făcută ad-hoc, pentru detronarea lui vodă Cuza care, așa cu bubele lui, era domnitorul țării. În perioada interbelică, ,,monstrul moral” C.Argetoianu scria în ,,Amintiri” despre anomalia a două partide din guvern, dacă ar fi să ne luăm după doctrină și electorat, se anulează, că trag în direcții opuse.

Acum, printr-o lucrătură atent orchestrată din exterior, pentru controlul digital (vaccinare), continuarea jefuirii țării și salvarea de dosare a președintelui, țara a ajuns pe mâinile unei oligarhii politico-medicale cu accente totalitariste și militariste, fără pic de atașament față de națiune. Tot ca un cancer democratic, din nr.4 în stat, cel demis rușinos, Cîțu, a ajuns nr.2, pe principiul un șut în fund, un pas înainte. Realizați gravitatea situației? Dacă vodă fuge din deal la Scroviștea sau aiurea, cafegiul de Dorobanți, ăsta care fură curent ajunge șef de stat!

Despre maghiari nu mai zic nimic, într-o țară normală și o democrație consolidată, participarea la vot ar trebui să-i scoată din orice cabinet. Dar nu. Ei se lipesc de orice profitor politic și profită și ei, obraznici cum sunt, fără a deconta nimic electoral, pentru că ei sunt doar o gașcă etnică și-o enclavă ghidonată de la Budapesta.

În Germania, de unde luăm acum unda de șoc, cu vodă sas la Cotroceni, e tot cam o coaliție liberali-social-democrați-verzi. Vor accelera măsurile de nivelare, implementarea neo-marxismului venit tot de la ei, neam de migratori și conchistadori. Nu noi l-am găzduit și hrănit pe Marx, Engels, Lenin. Ăștia cu baba Merchel în frunte au aruncat Europa în aer. Să nu uităm că trei din șase state care au fondat UE au fost germanice și tot nemții au pornit două războaie mondiale care ne-au umplut cimitirele și ne-au jefuit țara.

Președintele și premierul demis, ales președinte al Senatului n-au călcat la sesiunea solemnă a Parlamentului. Un scuipat pe obrazul țării, o ofensă de neiertat. Azi președinția ne-a anunțat că, în ploaia de stele de Ziua Națională  se află, pe lângă generalii SPP, MAI, MApN și SRI, unii simple nulități, șase de la STS, serviciu în care își pune mari speranțe pentru controlul populației abrutizate, zăpăcite, dezbinate, sărăcite  și înstrăinate de propria patrie. Asta e pofta ce-au poftit.

La noi, ,,Nașul” care vrea să mai aibă câteva luni de huzur și libertate este președintele. Prin manevre politicianiste, transpartinice, influențat evident din sfere pe care le bănuim, acum o lună PSD a blocat moțiunea de cenzură împotriva guwernului Cîțu, inițiată de AUR și USR.

De aproape un an de zile AUR le face agenda, ei preiau idei și adaugă câte ceva, fără valoare, în silă, de nevoia comunicării și pentru că le semnalează oamenii.

În condițiile în care țara era și e pe buza prăpastiei, urmașul bolșevicilor, PSD și-a urmărit interesul imediat (Cîțu să ajungă președinte al PNL), pentru că e labil, slab, șantajabil, megaloman și va șubrezi enorm PNL. L-a lăsat să se sfâșie cu Orban și cu camarilele să-și spele rufele murdare în văzul tuturor. Practic, au batjocorit cum n-a fost niciodată în istoria din 1875 un partid istoric, făcut de oameni mari, cu mare jertfă, când averile se cheltuiau în politică, nu politica te făcea mahăr ca acum.

Practic, PSD a aplicat principiul când adversarul greșește, nu-l opri, lasă-l să-și rupă capul! Era nimerit, dar nu când țara e pe buza prăpastiei.

Evident, și Iohannis a pus umărul la asta, a băgat cărbuni, să aibă un om slab, pentru orizontul anului 2024 când (așa cum se arată actuala conjunctură…) va pleca din huzurul de la Cotroceni – nu că nu va avea surse de subzistență – dar în megalomania lui, va dori să ajungă iar președinte al PNL sau cine mai știe ce.

Tot vidul umflat, turistul, schiorul și trântorul nr.1 al țării a dat din coate pentru actuala prietenie, care să-l salveze de la suspendare, în condițiile în care personaje din elita dâmbovițeană se întrec în a se dezice de el. Fostul șef de campanie electorală, slujnicii și fanii cei mai devotați îl înjură și au început să-i arunce decorațiile peste gard, cum aruncau gaborii caschetele în vremea lui Băsescu strigând: ,,Ieși afară, javră ordinară!”. E lege: când barca ia apă, șobolanii fug.

Alungarea de pe tron a acestui funest personaj, Dezbinătorul Suprem, mediocru și fitilist, înconjurat de o camarilă asemănătoare, mazilire meritată pe deplin, cum va dovedi istoria peste ani, a fost de acum anulată.

Să dai jos prin moțiune un guvern toxic, iar apoi să faci o coaliție dictatorială PSD-PNL, in care vor defila unii din cei pe care tocmai îi trântise-i este absolut aberația politicii și bășina democrației dâmbovițene.

Cum au fost discursurile pe-se-de la învestire, în Parlament am văzut.

Păi pe Bode de la MAI îl atacau în Parlament de un an, că a făcut din MAI un dezastru, acum l-au votat.

De ce s-au mai dus partidele parlamentare la Cotroceni? Să belească Iohannis fasolea la ei, protocolar ca un bivol în sufragerie? Pentru țară și cetățeanul de rând așteptați-vă la vremuri cumplite. Ce era ăla dinainte guwern. Pe ăsta să-l vedeți! Până acum a fost preludiul, pistol cu apă. Cozile de topor se vor metamorfoza în topoare.

În frunte – generalul. Am mai scris, dar vedeți când a mai avut România militari în capul Consiliului de Miniștri! Ei sunt absolut necesari în momente de mare cumpănă, ceea ce nu este cazul acum, cu guturaiul televizat, care doar mijlocul implementării noii ordini mondiale.

Vice e gigoloiul cu tunsoare de locotenent-major de securitate, Grindeanu, specialist în nimic, abonat la sinecuri, ăla de nu se mai dădea dus din Palatul Victoria.

La apărare Dîncu, băiatul insipid și plin de platitudini, pe care le zice cu o prețiozitate de postulate, cu epoleții într-un Grup (parțial ocult), care ne trimite numai podoabe, nouă, miticilor din București și căruia nu-i va scoate nimeni din cap tâmpenia regionalizării țării.

La sănătate – fiul de torționar de peste Nistru, cu obârșie incertă, cu comanda și buzunarele la OMS, cu dragoste ereditară de totalitarisme, care tocmai ce și-a schimbat boiaua de păr. Să te ții când o face roșie!

La justiție – eternul haplea sâsâit și fără dinți, care e chemat să mușamalizeze, pus de plăvan să nu-i râcâie dosarele penale de care nu va scăpa oricum.

La MAI – flăcăul tomnatic al Sălajului, cel cu 178 de cuvinte în vocabularul fundamental.

La agricultură unul care o vreme a fost la Doi ș-un sfert. Alții rămân deplin acoperiți. La altele, călăreții lui Attila, luați de experți în toate, netrași la răspundere vreodată, trei miniștri pentru care limba română e opțională. În țara în care demnitarii cântă la mese străine și au duble cetățenii, ce nădejde să mai ai?

Adăugați-i pe colonelul cu buze senzuale în capul la Înțepări Digitale, care are buzunarele doldora de banii big pharma și pe harapul gradat, negru în cerul gurii, rotofei ca un hârciog ghiftuit și cu apucături hitleriste la Grupul Ocult de Înmormântări Strategice și Minciuni la fel și veți avea imaginea tiraniei ce va veni dacă nu ne vom deștepta, cum zice Imnul, și uni în fapte.

,,Și începură turcii a coprinde țara…” ar scrie cronicarul.

Zilele trecute, un comisar UE pentru cică piața internă, a venit la București, musai din ordin, să dea alte ordine că ANPC i-a închis magazine. Practic, a fost trimis pe teren, ,,la munca de jos”, la noi, nealiniații, care nu percutăm ordinului european. Și nu o facem din instinct și din experiența regimurilor totalitare pe care el n-avea de unde să le știe.

Trăim, de fapt, aceleași secvențe istorice de coșmar. Ăla (komisarul) din 1945 era sovietic, uneori avea uniformă, respecta ideologia, era susținut de o armată și de NKVD, avea ,,sifoane” peste tot, turnători și lepre care au speculat ,,oportunitatea”, venetici năimiți, reprezenta ocupantul și ținea în mână o cravașă.

Acum e la fel! Însă mult mai parșiv.

Thiery Breton e komisarul UE și el a poruncit ,,voință politică” pentru accelerarea implementării ausweisului! Nici acum nu vă treziți, nu? L-au înconjurat cu nedisimulată obediență, sorbindu-i din ochi tâmpeniile, militarul Gheorghiță și hârciogul ghiftuit la Piața Revoluției, Arafat. A cerut răspicat ,,măsuri ferme” pe două direcții: vaccinare și certificat verde nazist. În ce hal am ajuns ca un komisar politruc să ne poruncească în propria bătătură!

Dincolo de grava ingerință a komisarului, cine nu pune asta în contextul molimei televizate, ofensivei guwernului, viitorului premier, alianței monstruoase PSD-PNL etc., e un naiv.

Comisarul european a făcut şi un apel la generaţia tânără să se vaccineze şi să promoveze imunizarea. „Sunteţi o generaţie extrem de informată. Înţelegeţi utilitatea vaccinării şi beneficiile aduse de certificatul digital. Înţelegeţi că numai aşa puteţi merge la liceu, universitate, restaurant sau discotecă. Înţelegeţi că numai aşa vă protejaţi părinţii şi bunicii. Poate ei ezită, poate au prejudecăţi, dar poate reuşiţi să-i convingeţi să-şi schimbe părerea în legătură cu vaccinarea. Repet, avem două miliarde de oameni vaccinaţi fără probleme. E posibil să iei COVID, aşa e, dar sunt aproape zero şanse să ajungi la spital.”

Cine nu pricepe că lumea a încăput pe mâna unor săpocari, care se excită la orice abuz, care noaptea se visează dictatori, zgâindu-se la ,,cifre”, la idioții utili și executanții servili, în timp ce ei, amețiți de putoarea de putere, trag pe nas și sorb cocktailul dezastrului, degeaba se informează!

Lanțul libertății a mai pierdut o za.

Deșteptarea! E vremea să ne unim!

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE