vineri, aprilie 19, 2024
OPINIIDestatalizarea României

Destatalizarea României

Demiterea domnului Octav Bjoza este mai mult decât o simplă schimbare funcționărească într-o instituție a Guvernului României.

Are o valoare simbolică imensă. Din mai multe puncte de vedere. Domnul Octav Bjoza era ultimul și singurul reprezentant al lumii interbelice, „fiul” dacă se poate spune așa, Generației care a făcut România Mare și pusese bazele unei țări puternice în Europa.

Dânsul este exponentul acelei Generații și a tot ceea ce vine cu ea: mentalitate, educație, suflet. Domnul Bjoza a fost învățat de mic să iubească pe altcineva mai mult decât pe sine însuși: familia, Patria, pe Dumnezeu.

Și asta a transpus în viața de zi cu zi: când a văzut că aceste valori sunt în pericol, nu a ezitat să se opună. Prin fapte. Și avea doar 20 de ani. A făcut-o într-o vreme în care tancurile ocupantului sovietic erau aici și regimul arunca oameni în închisoare pentru că citeau o carte sau recitau o poezie „interzisă”.

Azi, tinerii de 20 de ani se luptă, cel mult, cu contul de Instagram sau de tik-tok, din spatele unui monitor sau ecran. Dar să revenim.

Acest om a trăit după cum a crezut: a stat drept în fața tuturor încercărilor. Nu s-a îndoit, chiar dacă și-a pierdut tinerețea, familia, agoniseala.

Cine l-a dat afară? Florin Vasile Cîțu. Ce valori îl recomandă pe Cîțu? Prea puțini pot enumera vreun ideal care să-l fi ghidat în viață pe actualul premier al României. Însă putem spune, fără să greșim, ce nu are: pentru Florin Cîțu nu există neam, credință, Patrie. Există doar binele personal.

În 2008, Cîțu a fost implicat într-un atac asupra monedei naționale, în urma căruia foarte mulți oameni au avut de suferit. Cine are vreun pic de conștiință națională, nu participă la atacul asupra unui bun național. Cine are vreun pic de conștiință creștină, de omenie, nu face rău altor oameni doar ca să se îmbogățească el. Florin Cîțu le-a făcut, asta spune ceva despre el.

Acesta este momentul istoric pe care-l trăim: țara este condusă de unul care în trecut nu s-a sfiit să-i facă rău, pentru a-i fi lui bine. Iar acesta îl poate concedia pe unul, printre puținii care mai sunt printre noi, care a acceptat să-i fie lui rău, ca să-i fie bine țării.

Acum câteva zile, echipa națională de handbal masculin a României a fost învinsă la București de selecționata „statului” Kosovo. Am scris așa deoarece Kosovo este un pseudo-stat, nerecunoscut de peste jumătate dintre țările lumii, inclusiv de România. De ce pseudo-stat? Kosovo este un protectorat, cu un șomaj galopant, care nu are nici măcar voie să-și înființeze o armată, cu o populație mai mică decât Bucureștiul.

Și totuși, acest para-stat a găsit câțiva băieți care să bată o țară cvadruplă campioană mondială și triplă medaliată olimpic la acest sport. Practic, ne-a bătut o țară care oficial nu există!

În Europa, peste 10 țări importante au oprit vaccinarea cu un anumit vaccin, atunci când au văzut că acel ser dă prea multe rateuri. Ei iau în calcul suferința celor ca ei. România merge înainte și dă vina pe morții ei.

Ce legătură au cele trei evenimente? Sunt legate în mod direct: destatalizarea României. Statalitatea unui popor presupune voința acelei țări de a-și promova interesele, cu alte cuvinte de a fi competitiv în raport cu celelalte popoare. Când ajungi la mâna unui individ care nu are conștiința apartenenței la poporul pe care-l conduce este semnul că „statul” acelui popor nu mai există, decât eventual pe hârtie. Iar un stat existent doar pe hârtie nu poate produce decât umilință, boală și lipsă de respect pentru poporul pe care-l gestionează. Asta când nu-l arde direct în spitale, îl ține legat de paturi, îl pune la cele mai josnice munci și-i umilește și puținele Sărbători pe care le mai are. Pas cu pas.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Din păcate e o radiografie foarte corectă și reală a situației în care am ajuns! E neliniștitor în schimb, tăcerea și acceptarea de către popor a tuturor acestor practici mizerabile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE