Revin asupra noii strategii a SUA. Practic, SUA afirmă răspicat că actuala construcție europeană contravine intereselor sale. Nu e vorba despre UE ca atare, nici despre Europa, ci despre ACTUALA configurație de putere supranațională.
Așadar, pentru a înțelege de ce această percepție a intereselor divergente, e suficient să ne uităm la agenda actualei Comisii Europene și la cum își percep în acest moment interesele americanii.
UE, sub imboldul Comisiei Europene, vrea piață unică reglementată climatic și digital. Aceasta pune în tensiune interesele Americii în cel puțin trei moduri: putere de negociere redusă, standarde tehnologice prohibitive, frâne tehnologiei digitale. Fără să pună bariere tarifare, UE pune bariere politice/ideologice producătorilor americani prin standardele Green Deal și prin propriile reguli impuse pieței digitale.
Or SUA tocmai încearcă să-și revigoreze propriul sector industrial, ceea ce înseamnă că, pe lângă protecționismul tarifar, vrea piețe deschise. Nu vrea piețe din care produsele sale tehnologice să fie excluse pentru că nu sunt suficient de „verzi” sau nu respectă cine știe ce alte „standarde”.
Dar, deși „aliatul vital” european îi limitează hegemonului oportunitățile economice, lasă pe seama lui cea mai mare parte a costurilor apărării și implicării militare din Ucraina. Până și în acest moment, adevăratul co-beligerant din Ucraina e SUA, cum arăta Sorin Faur recent.
Acesta este motivul de bază pentru discursul frustrării american, destul de explicit, și pentru noua strategie. Comisia Europeană stă în calea intereselor americane. Nu UE ca atare, nici Europa, ci CE-ul doamnei Ursula. Pentru că UE e și acum o entitate intermediară.
Nu e suprastat federal, dar nu e nici confederație. Strategia americană arată că administrația Trump vrea ca UE să capete o formă mai aproape de confederație decât de suprastat.
Cu UE în formă de conglomerat, SUA poate trata nu cu o unică piață, ci cu zeci de piețe naționale. Poate negocia tarife, reglementări, acces la piețe favorabil, de pe cu totul alt statut atunci când procesul are formă bilaterală. Una e să negociezi cu Cehia, alta e să ajungi la piața din Cehia strict prin furcile caudine ale Bruxellesului.
Din partea SUA există, așadar, o coerență, ceva inteligibil (chiar dacă ipocrit, pentru că modelul actual al UE este direct influențat și inspirat de interesele americane de după Al Doilea Război Mondial). Modelul dominației global-liberale nu mai e eficient (China s-a detașat ca mare putere competitivă și competitoare exact în acest model, pe care l-a și promovat explicit pe timpul admin Trump 1) pentru SUA. Reindustrializarea cere o revizuire a intereselor strategice care arată așa cum am văzut.
Comisia Europeană are însă o strategie incoerentă, sau coerentă dar pe negativ. Cu ce anume ajută UE și statele membre o piață unică (formată oricum prioritar pentru interesele câtorva mari puteri europene) drastic modelată de politicile „verzi”? Cum poate câștiga UE competiția cu China la automobile electrice, ca să dăm un singur exemplu?
SUA reindustrializează exact în timp ce Europa se pregătea, sub imboldul CE, să facă „marele salt înainte” de dezindustrializare și dez-energizare.
