Dragii mei, zilele trecute s-a votat în Parlamentul României Legea Offshore. O mascaradă de prost gust, și o bătaie de joc la adresa poporului român, a înaintașilor și a urmașilor acestui Neam Românesc de care unii dintre noi chiar suntem mândri și responsabili.
Nu același lucru se poate spune însă despre majoritatea toxică din parlament: PNL-PSD-UDMR, sprijiniți pe față de către USR, care iată…au votat o lege a trădării naționale. Așa va rămâne în istorie ceea ce au făcut ei în această săptămână, Legea Trădării Naționale.
Spre onoarea lor, cei de la AUR s-au situat și de această dată de partea cea bună a baricadei, adică de partea poporului cel umilit, mințit și oropsit…așa cum au făcut aproape de fiecare dată de când au intrat în Parlament de la ultimile alegeri, în acești aproape doi ani de grele încercări, când s-a văzut clar că puterea creată de președintele Iohannis prin majoritatea parlamentară a fost doar împotriva poporului și nu altfel.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Au fost momente tensionate de declarații politice în plenul parlamentului, mai ales că majoritatea politică a respins pe bandă rulantă toate demersurile AUR, a opoziției deci…cu privire la această lege. Mai mult, ministrul energiei Virgil Popescu l-a acuzat nejustificat pe George Simion și partidul pe care-l conduce, că ar fi în slujba și în interesele Rusiei.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen,venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media
Ce a mers bine oare în perioada aceasta a lui Iohannis cu România educată, și a lucrului bine făcut?
O perioadă a cancerului, a cangrenei unei țări bolnave și distruse…practic un lucru bine făcut pentru distrugerea unei nații.
Absolut în toate domeniile, dar absolut în toate, de la justiție unde este instalat în fruntea CSM-ului un mason, total ilegal și ridicol…până la fiecare minister în parte, unde este tâlhărie pe față, prostie și incompetență crasă cât cuprinde.
Ce s-a făcut din țara asta, în această guvernare „responsabilă” este de râsul curcilor.
Și iată că după modelul guralivului Rareș Bogdan, hoții și incompetenții își clamează dreptatea pe la televiziunile aservite, una dintre acestea fiind digi 24.
Așa a făcut și Virgil Popescu, un ministru mai mult decât incompetent, al energiei, care după părerea mea este unul dintre principalii vinovați pentru prețurile astronomice pe care le plătesc românii astăzi pe energie și carburanți.
Acesta și-a continuat tirada la adresa AUR și a lui George Simion, studioul digi 24 acuzându-l iarăși de aceiași minciună ordinară că ar fi omul rușilor.
Ce a urmat e demn de corectitudinea politică și ipocrizia care domină societatea românească.
George Simion, anunțat probabil de prieteni despre ce se vorbește la digi24 cu referire la AUR și la persoana lui, s-a dus glonț la sediul de televiziune, cerând să fie primit pentru a-și spune punctul de vedere legat de declarațiile mincinoase ale ministrului Virgil
Popescu.
Eu unul, recunosc că inițial nu am fost de acord cu modul lui George de a se deplasa la sediul digi24, mai ales că era de așteptat ca să nu-l bage nimeni în seamă și astfel risca să se bage într-un scandal de presă, ceea ce până la urmă s-a și întâmplat. Cu agenți de paza care i-au refuzat intrarea în sediu, cu mașini de poliție și scoaterea unui deputat din Parlamentul României în stradă, pentru că nu avea dreptul să ceară socoteală unei instituții private vis-a-vis de denigrarea sa și a partidului AUR, chiar dacă această instituție era o televiziune cu acoperire națională care practica un linșaj mediatic la adresa adversarilor politici. Practic se creaseră premisele unui scandal în toată regula, cu bodyguarzi și poliție, un lucru la care George trebuie să mediteze puțin, pentru că la caracterul lui visceral poate cădea foarte ușor într-o astfel de capcană!
Și ceea ce se întâmplă a doua zi dimineață la ședința CNA, vine să confirme ceea ce am spus și demonstrează încă odată cârdășia instituțiilor statului cu puterea politică.
Un politruc pus la CNA de PNL, pe numele lui Valentin Jucan…care a îndeplinit la un moment dat și funcția de purtător de vorbe al Consiliului Județean Cluj al cărui președinte este liberalul Alin Tișe, și care din câte am citit în presa vremii a fost acuzat și de luare de mită, iată că acest politruc, a doua zi dimineață la prima ora de ședință CNA face o informare subiectivă membrilor consiliului în care arată că din punctul lui de vedere este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat miercuri seară și-l acuză pe George Simion de toate relele pământului.
Și iată cum victima este transformată în călău, iar cu asemenea politruci puși de puterea politică ca să apere legalitatea și statul de drept, totul este posibil. Deci ciobanii puși la stână ca să apere oile, nu fac decât să le omoare și să le împartă cu lupii hămesiți. Asta se întâmplă dragii mei astăzi, în România!
Treziți-vă Români, până nu este prea târziu!
Digi24 este un post tv antiromanesc care apara ineresele straine.Cei de la CNA in frunte cu Valentin Jucan trebuie deferiti justitiei si condamnati la puscarie.
Aur si-a permis si i s-a permis sa faca o asa zisa opozitie, de fatada si fara urmari, avand in vedere majoritatea deja solida. Niste mascarici care joaca rolul patriotilor.