luni, februarie 17, 2025
ACTUALITATEDeputatul Matei Dobrovie a propus o lege prin care s-ar institui Ziua...

Deputatul Matei Dobrovie a propus o lege prin care s-ar institui Ziua națională a plasamentului familial

Deputatul PNL, Matei Adrian Dobrovie, a inițiat o propunere legislativă de instituire a Zilei Naționale lasamentului familial, dedicată copiilor aflați în sistemul de protecție, dar și persoanelor și familiilor care au luat sau doresc să ia un copil în plasament, informează siteul oficial al parlamentarului bucureștean.

„În prezent avem în jur de 50.000 de copii în sistemul de protecție specială din România și toți își doresc și merită să aibă o familie. Din păcate doar 4.539 de copii se află la familii sau persoane de plasament, iar restul sunt instituționalizați în centre rezidențiale sau plasați la asistenți maternali ori la rude până la gradul IV inclusiv. Plasamentul la familie, persoană, rudă este mult mai eficient pe termen mediu și lung pentru copiii separați de familia biologică, dar și mai rentabil din punct de vedere al costurilor, față de cheltuielile pe care le implică plasamentul la un asistent maternal.

Declararea unei zile naționale a plasamentului familial urmărește accelerarea procesului de dezinstituționalizare din țara noastră și are ca scop promovarea și încurajarea plasamentului familial, care este prea puțin cunoscut în societatea românească. Activităţile specifice acestei zile constau în manifestări publice, evenimente și acțiuni socio-culturale, competiții sportive, concursuri de cântece, desene și poezii, activități și jocuri recreative, mese festive, baluri, spoturi audio – video, emisiuni și materiale informative privind plasamentul familial și instituționalizarea copiilor în centrele specializate, campanii de informare privind procedurile pe care trebuie să le urmeze familiile ori persoanele care doresc să ia un copil în plasament.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Avem o mare nevoie de informare. Cetățenii nu prea sunt familiarizați cu problemele copiilor instituționalizați. Mulți nici nu știu că au posibilitatea de a lua unul sau mai mulți copii în plasament familial dacă-și doresc și care sunt procedurile în acest sens. Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și Serviciile Publice de Asistență Socială joacă un rol important în această privință pentru că trebuie să realizeze campanii de informare și comunicare publică pentru promovarea plasamentului familial, consacrate conștientizării cu privire la situația copiilor instituționalizați. Promovarea plasamentului familial în societate este extrem de importantă pentru că dacă numărul de persoane și familii de plasament ar crește, procesul de dezinstituționalizare ar fi mai rapid, iar copiii aflați în situații dificile ar ajunge mai repede într-o familie iubitoare, cel mai prielnic mediu pentru dezvoltarea lor”, a declarat Matei Dobrovie, conform sursei citate.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE