sâmbătă, aprilie 20, 2024
ACTUALITATEDeputat rus avertizează Republica Moldova că distanțarea față de Federația Rusă va...

Deputat rus avertizează Republica Moldova că distanțarea față de Federația Rusă va avea consecințe, condamnând și o posibilă unire cu România

În contextul în care alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova au fost categoric câștigate de PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate), un deputat rus a oferit câteva declarații referitoare la viitorul Moldovei.

Rușii vor „consolida factorul transnistrean” dacă noul guvern al Republicii Moldova va alege să promoveze o politică ostilă Rusiei, a declarat luni Leonid Kalașnikov, președintele Comisiei pentru problemele CSI (Comunitatea Statelor Independente), într-un interviu acordat agenției de presă Interfax, citată de știripesurse.ro.

„Politica rusă față de Republica Moldova va depinde de puterea care a fost aleasă: dacă această putere se va îndepărta de Rusia atunci, desigur, vom acționa în consecință. În special, vom consolida factorul transnistrean.”, a avertizat Kalașnikov, deputat din partea Partidului Liberal-Democrat al lui Vladimir Jirinovski.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Acesta se declară îngrijorat de situația transnistreană, întrucât acest pseudostat este „prins” între alte două state așa-zis ostile: R. Moldova și Ucraina.

În opinia sa, „declarațiile conciliante ale PAS față de Rusia înaintea alegerilor se vor transforma în pro-Europa și pro-NATO și o revenire la scenariul utilizării forței împotriva Transnistriei, iar ulterior o posibilă unire cu România este tocmai ceea ce nu acceptă populația vorbitoare de limbă rusă și găgăuză” din Republica Moldova.

„Dacă [Maia] Sandu va duce în continuare o astfel de politică, camuflând-o abil sub masca unei pretinse cooperări cu Rusia, va rezulta un nou fiasco, prin care au trecut deja predecesorii săi, și din păcate țara nu va mai ieși din această groapă.”, a precizat acesta, în interviu.

Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o organizație regională formată din 9 din cele 15 țări ce au fost, până în 1991, parte a Uniunii Sovietice. Din acest grup lipsesc țările baltice, Georgia (a părăsit CSI în 2009) și Ucraina (a ieșit în 2019).

Unele dintre principiile de bază ale alianței sunt neamestecul în treburile interne, recunoașterea reciprocă și respectarea suveranității statelor-membre, egalitatea în drepturi și renunțarea la aplicarea forței.

Trebuie menționat faptul că Leonid Kalașnikov reprezintă un partid naționalist din Federația Rusă, condus de renumitul om politic Vladimir Jirinovski.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Rusia respectă rezultatele alegerilor parlamentare anticipate de duminică din Republica Moldova şi este pregătită să coopereze cu noul parlament şi cu noul guvern de la Chişinău, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al diplomaţiei ruse luni seara.
    Ce concluzie trageti voi? Ca eu am inteles ce era de inteles…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE