De unde (ne) vin ungurii ? (I)

0
294

Popor și națiune de la începuturi ostil românilor pe care i-au găsit așezați nu doar în Transilvania, dar și în Partium-ul istoric, atunci când ei au invadat Europa nechemați de niciun popor dintre cele care populau atunci Bătrânul Continent, ungurii au fost mult timp o adevărată enigmă a istoriei.

Limba și obiceiurile lor străvechi, precum și firea lor aparte, i-a făcut timp de secole pe istorici să se întrebe cine erau cu adevărat acești oameni și mai ales de unde veneau ei. Cercetările și studiile amănunțite recente, au scos la iveală nu numai originea tipic asiatică a primelor triburi de unguri sosite în Europa, ci și o altă serie de amănunte, pentru mulți neașteptate, legate de adevărata istorie veche a ungurilor, alături de componenta genetică actuală a acestor oameni. Așa se întâmplă de multe ori atunci când istoria nu este fardată ostentativ-iredentist, iar realitățile faptelor nu pot fi ascunse nici sub un „mileniu istoric”.
Să parcurgem nițel faptele.

Niște nomazi prin istoria omenirii

Neasumarea adevărului istoric este un fenomen care bântuie încă istoriografia oficială, chiar, a multor popoare ale căror istorici și politicieni vor cu tot dinadinsul un trecut mult mai glorios, original și autentic decât cel asumat de istoricii aflați doar în slujba adevărului. Cazul ungurilor este unul cât se poate de caracteristic pentru o astfel de situație. Foarte greu se poate găsi o altă națiune care să lucreze cu atâta sârg la coafarea și chiar modificarea pe a locuri a propriei sale istorii. Mai ales atunci când în joc este istoria veche.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului  R3Media.

De ce ?

Ei bine, din două mari motive. Primul are în vedere faptul că în lipsa documentelor vremii, se cunosc foarte puține amănunte exacte despre istoria antică a multor popoare, iar asta lasă cale liberă speculațiilor, care atent meșteșugite și mereu trâmbițate și aduse în discuție de interese partinice, ajung adesea să fie recunoscute în timp ca adevăruri istorice. Al doilea motiv este unul cu mult mai important, care are valențe cu aplicabilitate geopolitică importantă. Cu alte cuvinte, cu cât se prelucrează și se fabrică uneori, teorii istorice care să meargă cât mai departe în timp, cu atât se cer ulterior, cu insolență și chiar tupeu, drepturile de „prim locuitori” ai teritoriilor cu trecut neclar și prin urmare, problematic. Studiul de caz al istoriei străvechi a ungurilor este prin urmare nu doar o reamintire a episodului venirii acestora în Europa, ci și al deselor momente de „coafare”, forțare, ignorare și fabricare a unor variante fanteziste de-a dreptul ale istoriei.

Pentru început, trebuie menționat că în ciuda asemănării fonetice dintre unguri-huni, nu există nicio legătură istorică sau culturală între primele triburi ungare menționate în documente și războinicii regelui Attila.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Amintirea celui mai mare rege hun îmi aduce aminte de o discuție cu un istoric ungur care mi-a destăinuit că odată cu recrudescența naționalismului extremist maghiar de după anul 1848, tot mai mulți unguri au început să-și boteze copii băieți cu numele de Attila, fapt care anterior în istorie nu se întâmplase, deoarece ungurii nu doreau pe atunci să pună din rușine, citez „copiilor lor numele unuia dintre cie mai mari ucigași de oameni din istorie”. După cum spuneam, oricât de mult s-ar strădui unii istorici maghiari să găsească asemănări ale strămoșilor lor cu hunii, astfel de încercări sunt de la început sortite eșecului. Hunii au dispărut totalmente din istorie în pragul anului 455. Imediat după moartea lui Attila, cei trei fii ai săi, Ellac, Dengizici și Ernak s-au luptat pentru tron.

Citești și ajuți! Cumpără cartea:Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Câștigător a ieșit Ellac care însă a trebuit să lupte cu neamurile aflate sub cucerirea hună, neamuri care s-au unit sub conducerea căpeteniei gepide Ardaric, în condițiile în care Ardaric fusese nimeni altul decât cel mai bun general al lui Attila. Bătălia dintre hunii lui Ellac și confederația ostrogoților și gepizilor lui Ardaric s-a dat la Nedao, aici hunii suferind o înfrângere de pe urma căreia nu doar că nu și-au mai revenit niciodată, dar au dispărut rapid din istorie, fără a mai lăsa vreo urmă importantă. Din limba hună s-au păstrat până în prezent doar 3 cuvinte mari și late: Medos, Strava și Kamos, cuvinte care nu au niciun corespondent în limba ungară. Însuși numele de Attila are rezonanță doar în limbile turcice. Unele dialecte conțin termenul de „Atil-Katil” cu sens de verb și semnifică, deloc întâmplător, „a ucide”. Deosebirile culturale și etnice dintre unguri și huni sunt și ele hotărâtoare.

Hunii aparțineau din punct de vedere etnic ramurii turcilor oguzi, din care mai făceau parte proto-bulganii, avarii, khazarii și chuvașii. Deși maghiarii au fost la rândul lor un popor nomad al stepelor tot de origine asiatică, aceștia erau de etnie ugric-uralică. Spre deosebire de huni, popor nomad venit în Europa de la poalele Munților Altai, etnogeneza triburilor maghiare a avut loc undeva în stepa situată în sudul Munților Urali. Deși triburile ungare au pătruns în Câmpia Panonică, loc unde se stabiliseră anterior și hunii pe baza asemănării acestei zone cu stepele familiare lor, ungurii au ajuns în același loc la peste 450 de ani de la disoluția și dispariția hunilor. Nostalgia originii asemănătoare, dar mai ales dorința de a se revendica din huni, strămoși cu care ungurii n-au avut niciodată în comun atât de multe pe cât și-ar fi dorit, a făcut totuși ca în imnul național al Ungariei, maghiarii să fie trecuți ca fiind parte din „sângele lui Bendeguz”, numele dat de unguri lui Mundzuk, nimeni altul decât tatăl regelui Attila. Mai mult decât atât, în limba modernă maghiară, Bleda, fratele lui Attila, este numit Buda, iar unii cercetători maghiari cred că de la el a provenit numele orașului Buda.

Cel puțin la fel de fantezistă este dorința și opinia unor istorici unguri protocroniști, care insistă chiar, cum că ungurii sunt urmașii sciților. Evident, această teorie nu poate fi decât una fantezistă, căci deși sciții erau războinici călări nomazi, cum erau de altfel și vechii unguri, hunii, turcicii sau mongolii, aceștia erau un popor indo-european, cu trăsături europene, nu asiatice, cu o cultură și religie strict diferită de cele ugrico-uralice, turcice sau mongole. În plus, vechii unguri aveau șamanii lor (Taltos, în vechea limbă maghiară), iar sciții și sarmații nu au avut sacerdoți de tip șamanic.

Înapoi la sursele istorico-arheologice, reiese că undeva în vechime, acum circa 6.000 de ani, triburile uralice care trăiau în sudul și centrul acestor munți s-au despărțit în două mari populații. În urmă cu aproximativ 4.000 de ani s-au format limbile din grupul ugric, distinct de restul triburilor uralice. Începând cu secolele 4-5 după Hristos, triburile maghiarilor au migrat în arealul dintre sudul Uralilor, Perm Krai și fluviul Volga cunoscut azi drept Bașkiria sau Bashkortostan. La începutul secolului 8 după Hristos, ungurii de aici s-au mutat și mai spre vest, în stepa dintre Don și Volga, iar între timp descendenții ungurilor din Bașkiria au continuat să rămână aici până în anul 1241. Ungurii dintre Don și Volga ajunseseră vasalii khazarilor și trăiau învecinați cu triburile proto-bulgarilor, onogurilor și alanilor. De la aceste populații sedentarizate, ungurii ar fi învățat noțiuni primitive de agricultură, grădinărit și creșterea animalelor. Tradițiile orale ale maghiarilor susțin că acolo a fost locul în care s-au organizat într-o confederație de șapte triburi pe nume Jeno, Keszi, Ker, Kurt-Gyarmat, Megyer, Nyek și Tarjan. Însă acel „dolce far niente” al ungurilor avea să se termine brusc în jurul anului 830 când a izbucnit o rebeliune în sânul hanatului khazar. Drept rezultat, trei triburi khazare s-au alăturat ungurilor și au migrat cu acestea în faimosul Atelkuz, Etel Cusu sau Etelkoz- în traducere directă „Țara dintre râuri, un teritoriu incert ca localizare precisă, dar situat undeva între Carpați, Nipru și Prut.

Acolo, ungurii s-au trezit atacați de pecenegi în preajma anului 854, și majoritatea istoricilor susțin că tocmai atacurile repetate ale acestor nomazi ai stepelor de origine turcică i-ar fi făcut pe unguri să fugă din Atelkuz spre vest, în căutarea unor alte locuri sigure.

Sfârșitul primei părți

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here