Dragi elevi, decidenții politici nu doresc, nu au dorit și nu vor dori să aveți profesorii cei mai buni!
Vă spun succint povestea mea. În liceu am participat de trei ori la olimpiada națională de Geografie (Deva 2005, Baia Mare 2007 și Buzău 2008), cu mențiune și susținere a probei de baraj pentru etapa internațională. M-am împrietenit în acea perioadă cu zeci de adolescenți excepționali, citiți, inteligenți, dezghețați, sociabili și foarte carismatici. O parte dintre ei ar fi putut deveni niște profesori senzaționali, cu siguranță mult mai pricepuți decât mine.
Doar că nu s-a întâmplat aceasta. Unii au plecat la studii în străinătate, lucrând ulterior acolo. Alții au rămas în țară și activează în domenii care, din păcate, nu au legătură prea mare cu pasiunea lor din liceu. Câți din acea generație sunt astăzi la catedră? Niciunul. De ce!? De salariu.
În 2013 am terminat masteratul, iar în toamnă mi-am început periplul pe marea tumultoasă a învățământului românesc cu un salariu fabulos de 900 de lei. Lucram în trei școli din Ploiești, făceam naveta și locuiam cu părinții. Nu îmi permiteam independența financiară, chiar dacă întotdeauna am căutat surse paralele de venit. Nici azi, după 10 ani, nu privesc cu prea mare optimism aspectul material. Totuși îmi place prea mult profesia aceasta, încât să mă gândesc la abandon.
Am trecut de mai multe ori prin examenul de ocupare a posturilor didactice, unde, la fel ca la olimpiada națională din liceu, nu am fost niciodată primul, însă am obținut mereu medii decente: 8.26 (2013), 9.55 (2014), 9.18 (2016), 9.32 (2017), 9.05 (2021). Firește că o cunoaștere geografică nu este suficientă pentru a fi și un bun profesor. De altfel, am înțeles repede, efectiv de la catedră, că didactica și pedagogia sunt mai importante decât conținutul propriu-zis al disciplinei.
A lucra cu elevii implică mult efort, multe riscuri și multe lipsuri, cel mai acutizat fiind cel financiar. De aceea, doar cei mai aventuroși își asumă condiția aceasta umană și profesională. Dar nu întotdeauna cei mai mari aventurieri sunt și cei mai buni!
România ratează an de an șansa unei revigorări sănătoase a învățământului, pentru că își pierde sau își mătură creierele. Trierea lor radicală are loc la finalul liceului, când 99% dintre absolvenții de elită fie emigrează, fie rămân în țară fără a-și continua studiile în domeniile în care ar avea potențialul cel mai ridicat. Restul de 1% continuă în registrul pasiunii lor, îndreptându-se spre facultățile autohtone care îi vor dezamăgi. Și aici se face al doilea seceriș: după ce că nivelul mediului universitar este coborât, cei mai buni studenți vor evita cariera didactică. Am fost elegant numind-o „carieră”, ea fiind mai degrabă un heirupism pe burta goală.
Deducția din toate cele enunțate este foarte simplă: oferind salarii atractive, acele vârfuri din rândul elevilor și studenților se vor gândi serios la o profesie didactică și mulți chiar o vor îmbrățișa. Dar până atunci puterea politică nu vrea să aveți profesorii cei mai buni ca nu cumva să vă deștepte prea mult și să deveniți astfel inconfortabili, indiscreți și insistenți.
Incredibil. Articol de fost olimpic național, profesor cu doctorat!
„Dar până atunci puterea politică nu vrea să aveți profesorii cei mai buni ca nu cumva să vă deștepte prea mult și să deveniți astfel inconfortabili, indiscreți și insistenți.”
De care „putere politică” vorbiți ? Cea de la Ambasadă ? Ori de localnici ? Dacă localnicii vă nemulțumesc, de ce ne-ați mai „eliberat” în ’89 ? Dvs., ca profesor de geografie cu doctorat (în clasa a 12-a am avut și eu unul! și atunci erau fabrici de zahăr și ulei „și ETC.” de memorat la geografie!), ce motive vedeți pentru elevi să învețe, asta nu considerați important de precizat ? De ce ar studia în România, cine din „lumea bună” i-ar angaja, după aceea ? Ca să nu mai spunem ce profesori mari ar veni să preda în universitățile noastre ? De ce ar face-o ? onorific ? Studenții lor (noștri) de ce ar învăța (aici!) ?
La asta trebuia să vă gândiți în ’89 (dvs. erați PREA mic pe-atunci!), când Lord Papillon vă spunea în față, la TV, că vi se pregătește o „economie de servicii”! Dar un doctor în geografie ar trebui să discute „detaliul” economiei de piață liberă! Dacă Marchizul PS de Laplace fusese chestionat de „micul împărat” ce rol rezervase Domnului în cosmologia sa, n-ar trebui și dr. Tudose chestionat despre rolul pe care îl acordă Democrației în minunea în derulare pe mapamond ? Nu vrea dr. Tudose să enunțe: „Cât timp veți avea Democrație, nu veți avea și școală!” ? Adică d-l dr. Tudose nu știe nimic dincolo de salarii ? Ce salarii erau înainte de ’89 ? Ori atunci nu mergeau foarte multe vârfuri în învățământ ?!
Ori nu știe d-l doctor că salarii între 500 și 1000 fuseseră foarte populare în RPR (și situația „recrutării în învățământ nu părea să fi fost similară!) ? Ori se consolează că RDR 2.0 are doar 33-34 ani vechime, deci până la cei 44-45 ai RPR/RSR e timp de rezolvat „problema” ?
De calitatea academică a programei, de calitatea elevilor și a „experților” (ce stau pe capul profesorilor, pe principiul „noi știm unde este puterea”!) nimic de la d-l Tudose. De ce s-ar obosi, că nu este punct al revendicării greviste! De admirat (ȘI) la dânsul puterea de înțelegere: fierul se bate cât e cald! Cum să scrie dânsul ceva (negativ!) despre învățământ, în absența unei greve care măcar să atragă atenția maselor pe subiect ?
P.S.
Unde în Democrație există școală bună pentru mase, d-le profesor ? În … Finlanda ?! Dar asta ar însemna să vă cerem mult prea mult. Poate aveți prea multe hârtii „didactice și pedagogice” de completat, despre „unde se află fiecare fiecare elev, în orice moment, în continuumul învățării(!)” și ce au mai adăugat fiecare în propriul „portofoliu” educațional.