De ce regimul comunist a interzis deținerea de arme și a exterminat 800.000 de cai în România

În zilele noastre, majorității i se pare normal ca oamenilor obișnuiți, cetățenilor, să nu li se permită să dețină și să poarte arme. Deși pare „de când lumea”, în realitate, această situație nu a apărut decât relativ recent în istoria românilor. Ba chiar, am putea spune, că majoritatea absolută a istoriei a fost exact opusul.

Mai precis, interzicerea totală a armelor s-a făcut de către regimul comunist, instalat după 1946. Este vorba despre Decretul nr. 163/1950, privind „deţinerea, portul şi vânzarea armelor şi muniţiilor, precum şi transportul explosivilor”.

Acest act normativ a fost primul care a interzis total deținerea de arme de către cetățeni.

„Deţinerea şi portul armelor militare şi muniţiunilor respective, este interzisă”, prevedea articolul 4. Mai mult, inclusiv cele considerate arme albe, precum „spade și florete confecționate pentru scrimă” erau permise doar cu autorizație de la stat.

Armele pentru scrimă sau tir – sporturi olimpice – erau permise doar „asociațiilor sportive autorizate a funcţiona cu o secţie specială de scrimă sau tir”.

Este adevărat că restricții asupra deținerii armelor de foc au apărut încă din interbelic, dar comuniștii s-au preocupat foarte mult de regimul armelor de foc.

De ce? Antropologul Marian Munteanu a explicat că, de-a lungul a sute de ani, fiecare gospodărie avea arme și cai. Practic, majoritatea satelor românești foloseau elemente de auto-apărare.

Un exemplu în acest sens este revoluția lui Tudor Vladimirescu. Atunci, după apelul haiducului oltean, mii de oameni s-au înrolat în oastea lui Tudor.

„De unde au venit acești oameni? Din satele țării Olteniei”, a explicat Munteanu în cadrul emisiunii „Omul și Timpul” de la TVR Cultural.

Practic, armele și caii erau logistica perfectă pentru auto-apărare și pentru independența individuală. Evident, regimul comunist a încercat să extirpeze aceste elemente.

Subiectul confiscării armelor este tratat și-n filmul „Vânătoare de vulpi” (1980, în regia lui Mircea Danieluc). Acolo, eroul principal este reticent la a-și ceda pământul și arma, realizând că-și va pierde orice fărâmă de independență.

Războiul totalitarismului cu caii

După ce a interzis deținerea și portul armelor de foc, regimul comunist a realizat un adevărat genocid al cailor. Din cauza unui ordin dat de pe-atunci ministrul agriculturii, Alexandru Moghioroș (născut Mogyorós Sándor), au fost uciși peste 800.000 de cai ai românilor.

În 1957, din ordinul acestui sinistru personaj, au fost masacrați aproape toți caii oamenilor din România. Motivul invocat oficial a fost necesitatea „motorizării agriculturii”, dar acesta a fost doar un pretext.

Acest lucru devine evident din faptul că la vremea respectivă, România nu avea drumuri asfaltate pe care să circule mașinile agricole, caii fiind singurii care putea tracta utilaje în unitățile agricole care dispuneau doar de…pământ.

O mărturie a vremii arată că după masacrul celor 800.000 de cai, treaba în agricultură s-a făcut tot cu…caii rămăși. Dar pentru că erau foarte puțini, treaba s-a făcut contra cost.

Se cuvine, cred, să menţionăm că tradiţia creşterii cailor este, la români, extrem de veche. Nu numai că marii domnitori se bazau pe o cavalerie amplă, dar erau foarte numeroşi oamenii care prin cai au devenit vestiţi, unii având herghelii ce furnizau aceste animale chiar şi în Germania, dar şi Austriei şi altor ţări.

Caii, precum mașinile pe benzină și motorină de azi, erau mijloace de transport ieftine și fiabile.

Mai multe detalii despre felul în care arăta și se apăra o gospodărie tradițională țărănească găsim în cartea „Noi înșine” lansată recent de antropologul Marian Munteanu.

O prezentare a cărții găsim în emisiunea de mai jos.