ACTUALIZARE 20:20 David Popovici a spus că speră că i-a făcut mândri pe români:„Sper că milioane de români m-au urmărit și că am reușit să-i fac mândri. E doar începutul, avem foarte mult de muncă în fața noastră! Vă iubesc pe toți și mulțumesc pentru că v-ați uitat!”
ȘTIREA INIȚIALĂ
David Popovici (17 ani) a scris istorie de la Campionatul Mondial de Natație din Budapesta. Înotătorul român a câștigat două medalii de aur, la proba de 200 de metri liber și la proba de 100 de metri liber.
Miercuri, David Popovici a concurat în finala probei de 100 de metri liber, iar înotătorul român a câștigat cursa la photo finish, în 47:58.00. Popovici a întors al doilea după 50 de metri, dar a forțat în ultimii metri și a câștigat finala.
David Popovici este al doilea înotător din istorie care câștigă atât proba de 100 de metri liber, cât și proba de 200 de metri liber după Jim Montgomery, în 1973.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Popovici a reușit în urmă cu două zile, luni, 20 iunie 2022, să triumfe în proba de 200 de metri liber și a câștigat medalia de aur.
La feminin, în 1986, Tamara Costache devenea campioana mondiala la 50 m liber.