joi, februarie 29, 2024
ACTUALITATEDaniel Funeriu, reacție la documentul Comisiei Europene: Antieuropean este cel care cheamă...

Daniel Funeriu, reacție la documentul Comisiei Europene: Antieuropean este cel care cheamă la nerespectarea moștenirii noastre culturale, religioase și umaniste

Fostul Ministru al Educației, Daniel Funeriu, spune că a fi pro-european nu înseamnă să renunți la criticile față de unele demersuri absurde ale instituțiilor Uniunii Europene. Funeriu reacționează astfel la demersul Comisiei Europene (ulterior retras) de a cere propriilor angajați să nu mai folosească termeni precum Crăciun, pentru a nu-i ofensa pe necreștini.

„Antieuropean este cel care cheamă la nerespectarea moștenirii noastre culturale, religioase și umaniste, nu cel care cheamă la respectarea acestei moșteniri, așa cum prevede Tratatul.

E, totuși, o culme a lipsei de logică să pretinzi renunțarea la moștenirea culturală a Europei pentru a primi certificat de “pro-european”. Fiți ce vreți, de dreapta, de stânga sau de centru, dar nu fiți ilogici, căci logica e imuabilă!”, scrie Daniel Funeriu pe Facebook.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Fostul ministru face astfel trimitere la Tratatul privind Uniunea Europeană, actul de „naștere” al UE, semnat în 1992, care în preambul menționează: „Inspirându-se din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile și inalienabile ale persoanei, precum și libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept…”

Un document intern al Comisiei Europene care îi sfătuia pe oficialii să folosească un limbaj incluziv, cum ar fi „sezonul sărbătorilor”, mai degrabă decât „Crăciunul”, a fost retras.

spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE