Preşedintele Comisiei de egalitate de şanse dintre femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, Dan Tanasă, a susținut că există „îmbunătăţiri privind calitatea de decidenţi politici” în cazul femeilor din România. Cu toate acestea, până la a combate violenţa domestică împotriva femeilor şi traficul de carne vie, mai avem mult de lucru. Potrivit deputatului, acestea sunt teme care „ne situează pe locuri ruşinoase în statisticile europene”, informează Agerpres.
„Egalitatea de şanse presupune că toate fiinţe umane sunt libere să-şi dezvolte capacităţile personale şi să-şi aleagă parcursul în viaţă fără limitări impuse. Faptul că diferitele comportamente, aspiraţii şi necesităţi ale femeilor şi bărbaţilor sunt luate în considerare, evaluate şi favorizate în mod egal, înseamnă că femeile şi bărbaţii se bucură de aceeaşi libertate pentru a-şi realiza aspiraţiile. În acest sens statul român şi-a asumat să facă eforturi susţinute pentru a reduce inechităţile existente, iar Comisia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi din cadrul Camerei Deputaţilor, al cărui preşedinte am onoarea să fiu, continuă acest demers legitim şi necesar pentru viitorul femeilor din România”, a declarat Tanasă în plenul Camerei Deputaţilor.
Potrivit acestuia, „legile din ţara noastră afirmă faptul că prin egalitate de şanse între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a capacităţilor nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi respectiv feminin şi tratamentul egal al acestora”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Este totuşi necesar necesar să observăm că progresele sunt lente, iar disparităţile între sexe persistă în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, remunerarea, îngrijirea şi pensiile. Pentru a elimina acestei disparităţi şi pentru ca statele din Europa să-şi poată valorifica pe deplin potenţialul în afaceri politică şi societate autorităţile europene şi statul român au o strategie ce defineşte un set de acţiuni-cheie prin care se numără şi următoarele: încetarea violenţei bazată pe sex şi eliminarea stereotipurilor, asigurarea unei participări şi a unor oportunităţi egale pe piaţa forţei de muncă, inclusiv a egalităţii de remunerare şi realizarea unei echilibru între bărbaţi şi femei în procesul decizional şi în politică”, a arătat membrul AUR.
Deputatul a ținut să menționeze că „cu un punctaj de 54,4% din 100, România se clasează pe locul 26 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte indiciile egalităţii de sexe”.
„Scorul său este cu 13,5 puncte mai mic decât media Uniunii Europene, iar faţă de anul 2010 acest punctaj a crescut cu doar 3,6 puncte. De asemenea, pentru majoritatea ţărilor ce au aparţinut fostului bloc socialist, decalajele între femei şi bărbaţi ar putea fi eliminate abia peste 134 de ani – un declin faţă de evaluarea din 2020 care indica o durată de 107 ani. Observăm totuşi îmbunătăţiri privind calitatea de decidenţi politici în cazul femeilor din România, astfel că ponderea femeilor cu funcţie de ministru şi de parlamentar a crescut de la 7 la 17%, în cazul femeilor miniştri, şi de la 10 la 20% în cazul femeilor parlamentari. România mai are însă foarte multe de făcut pentru a combate violenţa domestică împotriva femeilor şi traficul de carne vie, teme care din păcate ne situează pe locuri ruşinoase în statisticile europene. În acelaşi timp, decalajul de remunerare între femei şi bărbaţi este printre cele mai mici din Europa, România fiind mai avansată din acest punct de vedere decât majoritatea ţărilor occidentale”, a transmis Dan Tanasă.
Gabriela Firea promoveaza feminismul marxist al cotelor de gen. E un personaj de rau augur, cineva a tras-o cu cheia. Are idei asemanatoare cu activistele de extrema stanga din USR, PLUS, REPER si PNL. Cotele de gen vor distruge meritocratia. Veti vedea cote de 30% femei la tractoristi si sobar-teracotisti. Va fi tragicomic. La fel, cotele etnice cum sunt locurile pentru minoritatea tiganeasca (nu o spun cu dispret, asta e numele lor) duc la scaderea nivelului competentei universitare. Ce ar trebui facut a ca statul sa ajute comunitatile de tigani ca copiii lor sa se dezvolte normal de mici, ca unii dintre ei sa ajunga sa concureze de la egal la egal cu romanii si ungurii pe posturile universitare sau in cariera.
Trebuie promovata ierarhia meritocratica in Romania, impotriva egalizarii corecte politic care duce la prabusirea societatii occidentale cu pasi mici. In tarile scandinave poti termina o facultate citind doar 3 carti, democratizarea invatamantului superior a dus la decaderea lui. Tarile scandinave se degradeaza din toate punctele de vedere, independent de ce va zice propaganda globalista. Tinerii sunt dependenti de pornografie si robotizati de corectitudinea politica.
Unele chestiuni sunt discutabile in declaratie. Despre ce “stereotipuri” vorbim? Exista diferente obiective la nivel psihologic si fizic intre femei si barbati, afectivitate diferita si viata psihologica diferita. Aceste dfierente implica comportament diferit si optiuni de viata diferite. Astfel, femeile sunt in multe cazuri atrase de optiuni diferite de careira decat barbatii. Cate femei tractoriste sau lucratoare in fabrica ati vazut? Majoritatea psihologilor, educatorilor si filologilor sunt femei pentru ca aptitudinile comunicationale, lingvistice si empatice sunt mai dezvoltate la femei. Cati matematicieni, logicieni, taximetristi, tiristi sau soferi de raliu femei ati vazut? Barbatii au inteligenta analitica si spatiala mai dezvoltata decat femeile. Parcarea laterala cu spatele a fost intotdeauna o provocare mare pentru soferii femei. Ceea ce vreau sa spun e ca femeile si barbatii au aptitudini diferite si nevoi existentiale diferite. Nu e vorba ca unii ar fi inferiori celorlalti, ci doar ca sunt diferiti, raportul dintre ei trebuie sa fie complementar, nu concurential. Asta este motivul pentru care optiunile de cariera sunt diferite. Putine femei doresc sa fie pe posturi de conducere institutionala sau sa faca politica. Incercarea de a manipula femeile sa aleaga cariere specifice barbatilor fara ca acestea sa doreasca initial acest lucru poate duce la insatisfactie si nefericire pe termen lung. Este adevarat, traim intr-o societate democratica si fiecare trebuie lasat sa aleaga ce doreste pentru viata si nevoile sale personale. Insa in acest context nu trebuie intervenit cu manipulari ideologice corecte politic pentru a convinge femeile sa se comporte ca barbatii si a le descuraja in nevoia de a-si face familie. Majoritatea femeilor doresc familie mai mult decat cariera, insa nu recunosc asta de teama blamului mediatic sau a activistelor feministe (majoritatea dereglate psihic si nefericite existential). Marea majoritate a feministelor imbatranesc singure urand “pe porcii de barbati”. Trebuie promovata diversitatea de optiuni conforme nevoilor psihologiei fiecarui gen si nu egalizarea matematica care duce la uniformizare si insatisfactie existentiala. Ceea ce face dictatura ideologica a corectitudinii poitice nu e sa inlature stereotipuri, ci dimpotriva sa le instituie falsificand psihologia obiectiva de gen, care are o baza fiziologica in testosteron si estrogen/progesteron care predetermina comportamentul si psihologia umana. Sexul si genul sunt unite prin secretia de testosteron sau estrogen. Cine “se simte” de alt gen are dezechilibre hormonale.
prozodia bizara ne indica niste …MINCIUNELE!!!!!!!!
observam-imbunatatiri
-observati,
nu aveti decat!
(poate se gandeste la katalyn,
ubersulla sau ,demential,
la Elizabeth
2 sau Bathory)