Actorul și regizorul Dan Puric spune că România nu mai este un stat, ci cel mult o regiune, iar acum, cu ocazia pandemiei, cetățenii au cedat și libertatea.
„Această pandemie nu distruge nu numai imunitatea biologică, ci şi imunitatea politică, economică, socială şi cea mai importantă, cea sufletească. Pe acest fond se creează panică şi se creează, cea ce din punct de vedere medical se numește receptivitate morbidă. Noi nu mai suntem un stat, ci o regiune, nici măcar o colonie. Acum cedăm libertatea noastră, dată de la Dumnezeu”, a spus Dan Puric, la Antena 3.
Puric, care tocmai și-a lansat noua carte „Omul liber”, a întrebat care sunt prioritățile statului, de vreme ce în aceste vremuri grele se finanțează festivaluri muzicale.
„Acum se dau bani pentru Untold, Neversea, abatoarele muzicale. Bani pentru așa ceva există. Stați puțin: suntem într-o situație specială, ce primează? Să facem hemoragii financiare pentru asemenea prostituții?”, a întrebat el, cu referire la anunțul Ralucăi Turcan, privind finanțarea festivalurilor precum Untold.
Puric a spus că măsurile sanitare luate în școli pentru elevi sunt „aberante”.
„Schilodirea în învățământ care are loc sub spectrul științei, măsurile traumatizante care au fost luate, primitive, aberante, mutilante, ele sunt legitime din punct de vedere sanitar, pentru că altele nu mai au”, a declarat el.