ACTUALITATECum se gândește coaliția de guvernare să stimuleze natalitatea: creșterea vârstei de...

Cum se gândește coaliția de guvernare să stimuleze natalitatea: creșterea vârstei de pensionare și construirea de creșe și after-school-uri. În Ungaria s-au luat cu totul alte măsuri

După ani de zile în care politicienii au ignorat subiectul, se pare că problema demografică ar fi revenit în atenția conducătorilor țării, mai precis a președintelui Klaus Iohannis și a liderilor coaliției de guvernământ.

Conform g4media, ar fi avut loc o întâlnire între Iohannis și liderii politici de la putere, în care s-ar fi discutat măsurile de implementat pentru a stopa declinul demografic accentuat prin care trece România.

Reamintim că, de unde se apropia de 24 de milioane de locuitori în 1989, populația României este proiectată a ajunge la aproximativ 16 milioane în 2050.

Potrivit sursei citate anterior, conducerea țării s-ar fi hotărât asupra a două măsuri, care ar duce la sporirea natalității.

O primă măsură, anunțată încă de la începutul anului de Ministrul muncii, Raluca Turcan, ar fi extinderea voluntară a vârstei de pensionare de la 65, la 70 de ani. Cu alte cuvinte, cine dorește să rămână activ să o poată face și dincolo de limita vârstei de pensionare până la 70 de ani, cu sublinierea faptului că extinderea vârstei de pensionare este o decizie voluntară, nu obligatorie, impusă prin lege. Această măsură ar avea ca scop creșterea calității și duratei de viață, deși nu este clar cum ar stimula nașterea de copii.

A doua măsură vizează încurajarea natalității, prin măsuri de sprijin a familiilor tinere: construcție de creșe, after school-uri, pe scurt dezvoltarea infrastructurii din jurul familiei, astfel încât să stimuleze creșterea copiilor, precizează g4media.

Anul 2020 a fost al 31-lea an în care se înregistrează un declin demografic, adică al 31-lea an în care numărul morților a fost mai mare decât numărul noilor născuți. Anul trecut s-au născut cu 40.000 de copii mai puțin decât în 2019, se arată într-o analiză publicată de Radio Deutsche Welle.

În 2020, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 100 de ani.

Natalitatea în România este comparabilă cu media UE (9.6 născuți vii la 1000 locuitori), dar în scădere atât ca rată, cât și ca număr absolut de născuți vii.

Nicio măsură sau analiză nu ia în considerare, însă, descurajarea avortului, care a fost principala cauză a scăderii natalității. Cu toate acestea, Hotnews a admis pentru prima oară că măsurile de descurajare a avortului luate de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu au avut un rol decisiv în stoparea declinului demografic din secolul XX.

„Măsurile de politică demografică privind interzicerea avorturilor adoptate la sfârșitul anului 1966, au avut ca efect redresarea puternică a natalității, mai ales în primii ani de aplicare a decretului, când s-au născut în medie peste 526.000 de copii anual, consemnându-se rate de 27,4 la mie (în 1967) și respectiv 26,7 la mie (în 1968). După 1980 s-a înregistrat o diminuare a numărului născuților vii, în medie sub 400.000 copii anual, iar în decursul perioadei 1980-1989 rată natalității a oscilat între 14 la mie și 18 la mie. Factorii coercitivi pronatalisti au avut efect numai pe termen scurt”, scria Hotnews, cu mențiunea că decretul lui Ceaușescu nu interzicea avortul, ci doar îl limita. Pentru anumite categorii de persoane, avortul era în continuare permis.

Publicația respectivă a notat și faptul că după 1956 natalitatea a înregistrat o tendință de scădere rapidă, influențată de legalizarea avortului de către autoritățile comuniste, precum și de ideologia vremii.

Măsurile preconizate pentru stimularea natalității în România sunt total diferite de măsurile luate de exemplu, de Ungaria, în același sens.

Printr-o politică țintită de peste 10 ani, Guvernul de la Budapesta a dezvoltat gradual mai multe măsuri care să stimuleze întemeierea de familii și nașterea de prunci. Printre acestea se numără: concedii de creștere copil plătite, deduceri fiscale pentru familii, alocații pentru cumpărarea de locuințe, alocații pentru tinerele cupluri care doresc să se căsătorească, bonuri de vacanță, tabere pentru copii, etc.

Printre ultimele măsuri cu acest scop se numără aceea că femeile care au patru sau mai mulți copii nu vor mai plăti taxe pe venit în Ungaria. O altă măsură este destinată femeilor care sub 40 de ani și se căsătoresc pentru prima oară: ele vor beneficia de un împrumut de 10 milioane de forinți, iar dacă nasc trei copii, statul consideră datoria rambursată.

La finalul anului trecut, Guvernul maghiar anunța rezultatele palpabile ale acestor măsuri: numărul de nașteri de copii a crescut cu 5,5% față de 2019, iar rata fertilității a crescut cu 5,7%.

De asemenea, a crescut semnificativ și numărul de căsătorii, scăzând numărul de divorțuri. Toate măsurile au ca obiectiv creșterea ratei nașterilor la un nivel de 2,1 per femeie până în 2030.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...