Canalele media sunt inundate de câteva luni de tot soiul de materiale cu personaje dornice să obțină demnități. De la potențiali deputați și senatori, până la aspiranți la președinție.
Interesant e că acum, în prag de alegeri, cu toții au devenit smeriți, cucernici, interesați de tradiții, familie și biserică, deși până de curând îi durea la bască de toate astea și militau pentru diversitate și incluziune.
Recent, Nicolae Ciucă, proaspăt pelerin la Sfânta Parascheva, a apărut având în spate un mare afiș pe care scria: “PNL – familie, tradiții…”. Da, PNL, acel partid care a refuzat să sprijine Referendumul pentru familie, deodată s-a descoperit un sprijin pentru familie și tradiții
Da, acel partid care le-a interzis romanilor Paștele! Da, vorbim despre PNL, partidul care prin actualul primar sector 1, George Tuță, a încercat să elimine aproape în totalitate banii cash din viața românilor.
În același context se încadrează și PSD-ul, tot un partid care a batjocorit referendumul, care a refuzat să-și activeze resursele pentru sprijinirea familiei tradiționale si care a fost de acord cu interzicerea Pastelui.
Ba recent, candidatul Marcel Ciolacu și-a luat consilier o doamnă activistă lgbtq. Cu toate astea, pesediștii se declară înnebuniți după tradiții, își fac cruci peste cruci și preamăresc familia tradiționala și rolul bisericii în societate.
Cea mai radicală transformare a suferit-o însa Usereul. Exponenții acestui partid, ai cărui simpatizanti au batjocorit permanent credința ortodoxă, au devenit de o remarcabilă smerenie. Să ne amintim cum în 2020 oamenii USR au modificat harta capitalei de pe google maps unde au introdus termenul “Catedrala Prostirii Neamului”, care a rămas acolo în jur de o lună.
Useriștilor li s-a părut o glumă tare bună, la fel de bună ca aceea de la Timișoara, unde alți smarți au decupat turlele Catedralei Mitropolitane și au inserat în locul lor niște seringi, ca simbol al campaniei de vaccinare.
Ei, astăzi, acești militanți progresiști care de ani de zile îi fac pe creștinii ortodocși pupători de cadavre, habotnici, încuiați, proști, inculți etc, au ajuns să poarte cruci, să bată mătănii și să zică toată ziua “Doamne ajută”, doar-doar or câștiga ceva voturi.
Priviți-o pe candidata USR Elena Lasconi. Poartă ie și are la gât o cruce cât o pendulă prin care, probabil, speră să spele toate păcatele sale și ale partidului care batjocorește românimea de atâția ani.
Va reuși? Voi ce credeți?
Au devenit fals cucernici, se vedea pe mutrele lor in sală. Lasconi a fost montată cu steag tricolor și iie românească prin biserici doar ca să oprească prăbușirea neomarxiștilor de la 20% la 10%. Poporul i-a ginit, i-a văzut ca ce sunt, o minoritate indoctrinată, agresivă și neo-bolșevică.