Cu bumerangul în mînă, pe culmile nesimțirii

Prin istorie și morală, prin joaca de-a legea și revoluțiile, rămînem oamenii scunzi și lunecoși ai farsei. Luată la bani mărunți și principii încă mai pitice, această aplecare spre meschinărie, minciună și lașitate e perfect ilustrată de „cazul Băsescu”. Justiția l-a găsit vinovat de colaborare cu Securitatea pe fostul Președinte al Republicii România. Și, cu asta, gata! Restul, a dispărut. Se pregătește următoarea clarificare. Cîndva, într-un alt moment bine ales, un alt act de curaj etic pur va apărea cu mare întîrziere la întîlnirea cu adevărul și va cere să fie aplaudat.

Am avut șansa să îl cunosc bine pe Traian Băsescu și îl respect, și acum, după verdictul livrat de justiția noastră, mereu promptă și serviabilă.

Mai întîi, pentru că un verdict emis cu 30 de ani întîrziere e, din naștere, o caricatură. Evident, prima întrebare e: de ce nu s-a bătut justiția și de ce n-au fost scotocite arhivele, atîta amar de vreme? Băsescu a intrat în politică, a fost Ministru, a fost ales Parlamentar, Primar al Capitalei și Președinte al României, fără ca toate astea să deranjeze somnul justiției și concediul arhiviștilor. Reapariția lor în stare de veghe, după 30 de ani de repaus și camuflaj, nu poate fi luată în serios decît de cei ce nu pot fi luați în serios. De sub această întîrziere cusută cu ață albă din fir de epoleți uzați, răzbate veșnica noastră măgărie solemnă și oficială. Singurul nostru hobby genetic, transformat în politică, religie și principiu de viață socială.

Palmaresul politicianului Băsescu nu confirmă calitatea de instrument al Securității. Omul politic ne-a apropiat de America, a făcut casă bună cu UE și a zgîlțîit, pe placul civicilor, estabishment-ul local. Tot el a pus în mișcare Bucureștiul. Dar performanța cea mai neverosimilă a lui Băsescu a fost reintroducerea clarității, logicii și, chiar, a gramaticii elementare, în discursul handicapat al politicii românești.

Greșelile lui Băsescu au fost considerabile dar cu nimic mai grave decît greșelile politicienilor care au colecționat numai greșeli. E de sperat, dealtfel, ca Președintele Iohannis să își fi așternut din timp o aterizare ferită, la capătul carierei. Altfel, s-ar putea trezi, la o zi, o lună sau un an, după încheierea ultimului mandat, în fața unor surprize pe care justiția română, în independența ei neasemuită, știe să le păstreze bine sub robă: un proces sau un șir de procese penale pe baza dosarelor aflate acum în conservare.

Verdictul livrat de justiție în „cazul Băsescu” e cu atît mai penibil cu cît dezonorează un om care a grăbit și trecut prin labirint Condamnarea oficială a Comunismului în România. Asta ne aduce în situația unui stat de clovni în care cine face loc și dă platformă anti-comuniștilor și anti-securiștilor e scuipat cu materialul clientului. În aceeași țară fermecător logodită cu nesimțirea, Băsescu e denunțat pentru colaborarea cu Securitatea dar Securitatea e acasă la ea și stabilește mersul vremurilor. Securiștii nu umplu pușcăriile, n-au pierdut personal și putere ci au lansat cariere și au preluat pîrghiile, ițele și manetele care pun în mișcare sistemul. Justiția e pe mîini iscusite.

Rămîne de observat, cu o concluzie tristă și obosită, că nenumărați oameni politici și, mai ales, din afara politicii stau acum și tac cuprinzător în șezlong. Nici unul nu-și mai aduce aminte de anii în care l-a adulat, cultivat, flatat și muls pe Băsescu – odinioară ”strălucitul”, mai nou ”respingătorul”. Cinstea, fidelitatea și onoarea elementară sînt sacre și spectaculoase numai în cărți. În viața trăită, ele cad răpuse de o erată amplă și schimbătoare.

Ceva bolnav și nerușinat zace perfect tolănit, în centrul vieții noastre politice și de grup. Ne place să facem istorie și dreptate, după ce cortina a căzut și scena a rămas la dispoziția impostorilor.

Ne scapă în continuare lecția care spune că a lovi în cel căzut sau plecat de la putere e o industrie atractivă și mare producătoare de bumeranguri.

Articol apărut inițial pe Antimaterie și preluat cu acordul autorului