vineri, aprilie 19, 2024
ȘTIRIUPDATE | Criză în coaliția de guvernare. Florin Cîțu a preluat funcția...

UPDATE | Criză în coaliția de guvernare. Florin Cîțu a preluat funcția de Ministru Interimar al Sănătății

ACTUALIZARE 20:25 Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că a preluat mandatul de ministru interimar la Sănătate și primele ședințe le va avea cu directorii Direcțiilor de Sănătate Publică și cu managerii spitalelor COVID din țară.

După ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care Florin Cîțu a preluat interimarul la Ministerul Sănătății, premierul a spus ce va face în prima zi, în acest mandat.

„Am avut deja o întâlnire cu o parte din conducerea Ministerului Sănătății, iar mâine (joi – n.r.) o să două conferințe online, cu toți directorii de DSP și cu toți directorii spitalelor COVID. În continuare rămâne o prioritate pentru noi în această perioadă dificilă să asigurăm cele 1.600 de paturi pentru Terapie Intensivă și, în același timp, să gestionăm această perioadă dificilă”, a spus Cîțu.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Premierul a anunțat că ședința de Guvern care trebuia să aibă loc miercuri va avea loc joi, pentru că sunt acte normative care nu suportă amânare, unele dintre ele chiar de la Ministerul Sănătății.

Premierul a precizat că a preluat mandatul interimar la Sănătate până când cei de la USR PLUS vor numi alt ministru.

„Odată cu propunerea de revocare din funcție a ministrului Vlad Voiculescu i-am transmis domnului președinte și propunerea de numire a domnului Dan Barna în funcția de ministru interimar al Sănătăți. Având în vedere refuzul domnului Dan Barna de a-și asuma această responsabilitate în acest moment am înaintat președintelui României o nouă propunere, în persoana mea, propunere care a fost acceptată de către domnul președinte. Astfel, o să preiau interimatul la Ministerul Sănătății până când colegii noștri de coaliție vor numi un ministru care să preia aceste atribuții”, a mai spus Cîțu.

Premierul Florin Cîțu preia, de miercuri, interimatul la Ministerul Sănătății, după ce vicepremierul Dan Barna a refuzat funcția. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul.

ACTUALIZARE 15:30 Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru, anunță Alianța USR PLUS.

Birourile Naționale ale USR și PLUS, reunite, au decis în ședința de urgență de miercuri, că demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este o decizie unilaterală și imatură a premierului Florin Cîțu care pune sub semnul întrebării „capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliție funcțional”.

„A luat o decizie în mod unilateral, ceea ce este împotriva spiritului în care am format această Coaliție de guvernare. De la bun început am decis să lucrăm în echipă pentru a reforma România și până azi așa au fost luate deciziile comune. Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru”, transmite USR PLUS.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului  R3media.

Conform Alianței, încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început un proces de reforme pentru realizarea cărora s-a angajat întreaga coaliție, inclusiv domnul Cîțu, atunci când a primit invitația de a-și asuma rolul pe care încă îl deține: „Amintim între acestea: transparența actului de guvernare, demararea procesului de depolitizare în sănătate, aducerea de profesioniști la casele de asigurări de sănătate și demararea procedurilor necesare construirii de spitale noi”.

„În al doilea rând, anunțul privind preluare a interimatului de la Sănătate este făcut fără consultarea USR PLUS. Și aceasta este o dovadă de lipsă de responsabilitate politică într-un moment foarte greu pentru țară. Florin Cîțu l-a demis unilateral pe Vlad Voiculescu fără nicio evaluare, făcând jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare pe care l-am agreat și votat împreună. Alianța USR PLUS își dorește să rămână într-o coaliție de guvernare care își asumă reforme, nu una în care doar le aprobă dar nu le și face. Cerem de urgență o ședință a Coaliției pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîțu”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Coaliția de guvernare este zguduită de prima criză majoră de la instalarea Guvernului Cîțu la Palatul Victoria, liderii USR PLUS vorbind inclusiv de posibilitatea ieșirii de la guvernare.

Totul vine după demiterea lui Vlad Voiculescu și a Andreei Moldovan de la Ministerul Sănătății. Iohannis a semnat revocarea și Dan Barna este Ministrul Sănătății interimar.

Surse citate de G4media afirmă că USR PLUS vrea plecarea lui Cîțu.

„După cum a procedat cu demiterea lui Voiculescu, nu vedem nici o soluție în care Cîțu ar putea să continue ca premier într-o coaliție cu USR PLUS”, au declarat pentru G4Media.ro surse din alianță.

La rândul său, premierul Florin Cîțu a declarat: „Pentru a mă asigura că încrederea în instituțiile statului rămâne, am decis să fac o modificare la vârful Ministerului Sănătății. Eu cred în continuare în această coaliție”.

Dacian Cioloș, liderul PLUS, l-a criticat pe premier. „Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a Coaliției, este absolut inacceptabil. Din păcate, în aceste zile sunt în recuperare medicală și nu pot interveni public. Vom avea imediat o ședință a conducerii Alianței USR PLUS și vom decide împreună ce vom face. Dragoș Tudorache, președintele executiv PLUS, va exprima punctul nostru de vedere public în orele următoare”.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Ce e aia UPDATE?!
    ACTUALIZARE nu e bine?!
    Nu sunteți dăștepți dacă nu vă porcăiți limba română cu englezisme inutile?!
    Ăștia care scapă câte un englezism fără rost seamănă cu o cireadă de vaci care scapă sin când câte o balegă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE