Jurnalistul Cornel Nistorescu scrie despre „marele pericol progresist” reprezentat de ascensiunea grupării USR/PLUS, afirmând că în timpul protestelor anti-PSD din trecut, „useriștii și pluseriștii se rățoiau la lună și la putere într-un fel neobișnuit, străin, neromânesc, de animale politice rapace și cu un discurs al urii pe care nu l-am mai auzit de la activiștii fanatici din filmele cu khmerii roșii”.
Directorul Cotidianului mai notează că pericolul față de activitățile acestei grupări „vine și de la refuzul cetei progresiste de a vota ajutorul acordat schitului românesc de la Muntele Athos”.
„Probabil că progresiștii lui Ilie Dan Barna și Dacian Cioloș nu știu nici istoria Muntelui Athos, nici rolul domnitorilor și al boierilor români la propășirea credinței ortodoxe. Și, nici n-au fost la Sfîntul Munte pentru a afla că, în acest mare stat al ortodoxiei, România este aproape peste tot și se bucură de o considerație pe care n-o pot știrbi nici tupeul și nici prostia unora din noua ceată politică”, a continuat el.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Cornel Nistorescu spune că există riscul „să le îngăduim acestor juni isterici să impună reguli trăznite și comportamente importate sau prost înțelese, de la sex la îngenunchiat în Piața Universității, de la minimalizarea Bisericii Ortodoxe la importul masiv de credințe străine poporului nostru și pînă la ignorarea valorilor românești din toate timpurile și domeniile”.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
„Începe să se contureze un soi de politică neghioabă, adusă cu bursierii și cu acoperiții de la import. Useriștii și pluseriștii sunt făcături morale și intelectuale după model american, dar, cu asimilări parțiale, pe măsura sferto-culturii sau chiar a inculturii lor. Ei vor proprietate de grup, viață la grămadă, control total, logică puțină, drepturi importate fără a ține cont de istoria locului, de tradițiile și obiceiurile părinților lor.
Așa cum mulți ne-am înșelat în 1990, luînd democrația americană drept model suprem, cu detalii și nuanțe, fără să ne dăm seama ce patinaje și aberații poate produce, ne-am trezit la această societate, cu o corcitură ridicolă de democrație. Așa și acum, imitînd prostește, fără discernămînt și cu traduceri neghioabe, există riscul să le îngăduim acestor juni isterici să impună reguli trăznite și comportamente importate sau prost înțelese, de la sex la îngenunchiat în Piața Universității, de la minimalizarea Bisericii Ortodoxe la importul masiv de credințe străine poporului nostru și pînă la ignorarea valorilor românești din toate timpurile și domeniile.
Mă tem că puțina luciditate, cîtă mai există în societatea noastră, ar trebui îndreptată spre această grupare politică. Momentan, este mai mult o adunătură contradictorie și obraznică. Dar, pericolul cel mare vine de la inconștiența ei care ar putea duce la o năruire a temeliilor pe care mai stă civilizația și societatea românească!”, a concluzionat Cornel Nistorescu.