Pe 19 februarie sărbătorim ziua de naștere a marelui sculptor român, Constantin Brâncuși. În pragul aniversării sale a existat o polemică despre o expoziție desfășurată în sediul Primăriei Sectorului 1, criticii ei fiind acuzați că reprezintă „reacțiile pășuniste, pudibond-ultragiate, strămoșești, curat anti-occidentale”. Însăși Primarul Clotilde Armand a comparat lucrările respective cu Brâncuși
„Comuniştii au vrut să-i dărâme „Coloana fără de sfârşit” de 3 ori cu tractorul, au considerat arta lui „decadentă”; şi au refuzat moştenirea lui. În imagini sunt lucrările despre care unii spun că sunt scandaloase”, spus ea.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3Media.
În acest context este bine să amintim ceea ce credea însuși Brâncuși despre artă și rolul credinței.
„Arta nu e nici modernă, nici veche, e artă. Numai că timpul perfecționează spiritul omenesc – și spiritul cere el însuși aceasta. Aud azi vorbindu-se despre tot felul de curente în artă. E un fel de balamuc universal. Arta nu s-a desvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență. Tot ce se creiază prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut”, spunea el într-un interviu apărut în ziarul Curentul, pe 6 octombrie 1930 și scos la iveală de Cotidianul.