Câtă noblețe în această fidelitate necondiționată față de ordinea stabilită! Domnul Adrian Papahagi, spirit rafinat și intelectual cu blazon, ne predă o lecție despre virtuțile conservatorismului. Iar noi, niște neaveniți, niște muritori de rând, ce putem face în fața unei asemenea demonstrații de înțelepciune, dacă nu să ne plecăm capetele, recunoscători?
Iată un suflet delicat, care se uită în jur, oftează ușor și spune: „Ei, asta e! Să nu tulburăm lucrurile, că se poate și mai rău.” Iar acest „mai rău”, să nu uităm, pândește mereu după colț, gata să ne arunce într-un haos de neimaginat. Ce contează că spitalele sunt niște anticamere ale morții, că în școli copiii sunt fie bătuți, fie dopați ideologic, că sărăcia mușcă nemilos dintr-o întreagă generație? Important e că „avem stabilitate”, că autostrăzile „se construiesc ca niciodată” și că, în generozitatea sa infinită, Occidentul ne mai aruncă, din când în când, câte un os de ros.
Dacă privim în jur, însă, descoperim că această stabilitate arată puțin diferit decât în viziunile domnului Papahagi. Vedem o țară din care oamenii fug mâncând pământul, în care nimeni nu mai face copii, în care jumătate din populație n-ar mai avea niciun chef să lupte pentru patrie. Dar ce importanță au asemenea detalii mizere? Adevăratul conservator știe că nu trebuie să se lase tulburat de realitate. Realitatea e relativă, pe când „prudența” e eternă.
Să ne delectăm, așadar, cu câteva cifre care ilustrează performanțele remarcabile ale acestei guvernări:
• Inflația galopantă: Sub atenta supraveghere a coaliției, România a înregistrat cea mai mare inflație din ultimele două decenii. Această realizare notabilă a fost posibilă prin politici fiscale ingenioase, precum creșterea TVA-ului și a accizelor, care au avut darul de a scumpi traiul românilor și de a alimenta inflația. În consecință, Banca Națională a României a fost nevoită să majoreze dobânda de politică monetară, ceea ce a dus la creșterea ratelor pentru aproximativ 750.000 de români.
• Îndatorarea generațiilor viitoare: Într-un elan de generozitate față de creditorii internaționali, guvernul PSD-PNL a împrumutat sume colosale: 145,5 miliarde lei în 2022, 203 miliarde lei în 2023, iar pentru 2024 încă 181 miliarde lei. Astfel, fiecare român are acum o datorie de aproximativ 7.000 de lei, o moștenire prețioasă lăsată generațiilor viitoare.
• Sărăcia endemică: Sub oblăduirea acestei coaliții, România a reușit performanța de a se situa pe primul loc în Uniunea Europeană la capitolul tineri afectați de sărăcie. O realizare demnă de invidiat, care demonstrează angajamentul ferm al guvernanților față de perpetuarea inegalităților sociale.
• Sistemul de sănătate în colaps: În spiritul conservării, guvernul a decis să taie 740 de milioane de euro din PNRR destinați construcției de noi spitale și să subfinanțeze unitățile medicale existente. Astfel, spitalele au fost aduse în pragul falimentului, iar pacienții au fost lăsați fără medicamente și îngrijire adecvată. O strategie strălucită pentru a menține status quo-ul în domeniul sănătății.
• Educația, o prioritate ignorată: Elevii din 19 județe au fost lăsați fără transport către școală, iar reformele educaționale au fost amânate sine die. În plus, jumătate dintre copiii din România își doresc să părăsească țara, semn al succesului politicilor educaționale promovate de coaliție.
În fața acestor realizări mărețe, nu putem decât să admirăm devotamentul coaliției PSD-PNL față de arta conservării. Ei au demonstrat cu prisosință că stagnarea poate fi ridicată la rang de virtute, iar dezastrul poate fi transformat într-o stare permanentă de normalitate.
Și, Doamne, cât de frumos se conjugă prudența lui Adrian Papahagi cu obediența! Cu o eleganță desăvârșită, conservatorul nostru își pleacă fruntea în fața noilor stăpâni, aplaudă directivele Bruxelles-ului, își declară iubirea nețărmurită pentru Ursula von der Leyen.
Orice deraiere de la această linie, orice îndrăzneală de a pune întrebări devine, desigur, „putinism”, „populism”, „radicalism”. Conservatorul adevărat nu întreabă, nu contestă, nu se revoltă. El aprobă cu un aer grav, își ajustează manșetele și continuă să conserve.
Dar ce anume? Ei bine, status quo-ul! Această magnifică operă de artă a stabilității, în care se moare cu zile prin spitale, în care milioane de oameni se zbat în sărăcie, în care viitorul devine o noțiune tot mai iluzorie. Căci, nu-i așa, dacă „de bine, de rău funcționează”, atunci să nu cumva să ne atingem de el! În fond, ce-ar putea fi mai reconfortant decât să-ți știi locul, să-ți alegi cu grijă reverențele și să nu tulburi apele?
Și atunci, de ce să ne mai mirăm că domnul Papahagi și ai săi confrați preferă să conserve? Este, până la urmă, cea mai sigură meserie din lume: să lauzi puterea și să condamni orice încercare de schimbare ca pe un pericol mortal. Între timp, România se prăbușește încet, dar sigur. Dar ce mai contează? Atât timp cât prăbușirea e ordonată și moderată, totul e în regulă.
care spirit rafinat? E o brută și un psihopat care nu mai are inteligență ci a devenit un fanatic și un psihpopat sulfuros care vrea sa-și bage adversarii de idei in inchisoare. un ratat ca intelectual care descoperă că e ratat și ca politician.
comparați-l cu Mihai Neamțu care are emisiuni de o oră in care isi argumenteaz ferm dar decen optiunile și care a avut curajul să reziste propagandei.
Dumnezeu a făcut dreptate iar Mihai este in Parlament și are legături cu republicanii americani, in timp ce boul furios și prostalău de la Cluj spumegă și scuipă pe pagina lui penibilă de facebook și așteaptă să mai vină ceva fundație cu bani să-i cumpere serviciile de propagandist pe centură și sa-l poarte ca la circ prin lume să latre in aplauzele publicului.
un tolomac cu ifose ajuns profesor pentru taică-su