Putem clasifica ideile aflate la un moment dat în circulație pe un criteriu foarte practic, și anume în funcție de capacitatea lor de a ne transforma:
a) Idei care confirmă ce știam deja și în consecință nu produc schimbarea subiectului;
b) Idei care ne pun pe gânduri, ne deschid uși spre realități nebănuite, și în consecință ne transformă percepția, simțirea, acțiunea.
O carte sau o idee este „mare” prin faptul că schimbă paradigma și operează transformarea subiectului. De aceea este bine să frecventam nu numai persoane care gândesc identic, ci să fim deschiși la nou, să ne lăsăm surprinși de ceea ce nu știm.
Lucrurile funcționează similar și în planul exemplului personal:
c) Atunci când un Brâncuși, Palade, Juran, Negreanu sau Halep (am luat exemple din domenii variate) sunt recunoscuți drept valori pe plan mondial, o mare parte din compatrioți își umflă pieptul cu mândrie, ca și cum succesul acestora s-ar fi născut direct din modul „românesc” de a fi. În consecință, după ce baia de mândrie s-a încheiat, romanul proaspăt „mândrit” se întoarce la mici, bere și manele, mulțumit că face parte și el din elită mondială prin reprezentații săi și convins că succesul acestora îi confirmă și lui valoarea.
d) Dimpotrivă, numai o minoritate ia succesul învingătorilor drept sursă de inspirație, și în loc să se bată cu pumnii în piept că „sunt și ei ca mine”, se apucă să le urmeze exemplul și să le copieze munca, seriozitatea, pasiunea, încercând la rândul lor să exceleze. Contează mai puțin dacă reușesc sau nu, dar vorba unui prieten american, într-o viață care merită trăită „ori reușești, ori mori încercând”.
