Ministerul Culturii va finanța proiectul de restaurare a Conacului Costache Negri din judeţul Galaţi, în care s-a decis unirea Moldovei cu Ţara Românească, valoarea proiectului ridicându-se la peste 4,4 milioane de lei, informează Adevărul.ro.
Institutul Național al Patrimoniului, din cadrul Ministerului Culturii, a declarat câștigător proiectul de consolidare, restaurare și reabilitare a Casei Memoriale Costache Negri (Conacul de la Mânjina), acesta fiind inclus pe lista de investiții.
„Este o veste extraordinară, pentru că vom reuși astfel să redăm strălucirea de altădată a Conacului de la Mânjina, acolo unde aveau loc întâlnirile de taină ale generaţiei care a făcut posibilă Unirea Principatelor”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Oaspeți de seamă la conacul lui Costache Negri
Construit la începutul secolului XIX și ulterior transformat în muzeu în anul 1968, Conacul lui Costache Negri a fost vizitat de persoanlități marcante precum: Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza.
Situat în comuna Costache Negri (fostă Mânjina) din judeţul Galaţi, la aproximativ 40 de kilometri de oraşul Galaţi, acesta era locul în care se desfășurau întâlnirile generaţiei care au făcut posibilă Unirea Principatelor.
Reşedinţa de la Mânjina avea un teren de 16.422 metri pătraţi, construcţia veche în suprafaţă de 294 mp, precum şi anexe şi garduri. Suprafaţa casei, raportată la casele ţărăneşti existente la începutul secolului al XIX-lea, denotă că era cu adevărat o reşedinţă boierească. Conacul era construit în stilul unei locuinţe ţărăneşti din Moldova.
Conacul a fost transformat în sediu C.A.P după colectivizare
Costache Negri, fost deputat, pârcălab şi diplomat pe lângă curţile europene s-a stins din viață la vârsta 64 de ani, pe 28 septembrie 1876. În iulie 1914, conacul a primit numele de „Costache Negri”, iar Preşedinţia Consiliului de Miniştri de la vremea respectivă era foarte preocupată de salvarea casei de la Mânjina, astfel că a fost alocată suma de 500.000 lei către Prefectura judeţului Covurlui, pentru cumpărarea casei lui Costache Negri. Din nefericire, lucrările au fost stopate din cauza amenințării războiului.
După instaurarea regimului communist în România (6 martie 1945), casa de la Mânjina a devenit după colectivizare, ca multe alte conace, sediul C.A.P-ului din comună, deoarece comuniștii nu recunoșteau străduințele lui Negri. Cu ocazia aniversării a 120 de ani de la Revoluţia din 1848, imobilul a fost amenajat ca muzeu, la 2 iunie 1968 deschizându-se Casa Memorială Costache Negri.
În cele şapte săli ale conacului se regăsesc mobilier şi piese de artă decorativă, din renumite stiluri europene, ce erau la modă în saloanele boiereşti din acea perioadă. Sunt expuse şi bunuri culturale, cu valoare memorială, legate de personalităţi precum: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza.
Conacul a fost afectat de trecerea timpului și de inundaţiile din localitate, iar pentru ca a fost folosit ca refugiu în perioada pașoptistă, hruba casei este degradată. Deoarece ultimele reparaţii serioase s-au făcut în 1996, Conacul „Costache Negri” are nevoie de lucrări de consolidare, restaurare şi reabilitare.