Din ce în ce mai multe teste efectuate de specialiști relevă noi probleme cu care se confruntă șoferii de mașini electrice. De data aceasta o companie de asigurări arată că numărul accidentelor produse de mașinile electrice este cu 50% mai mare față de cel produs de mașini pe benzină sau motorină.
Astfel, potrivit companiei de asigurări AXA,citată de Ziare, numărul accidentelor produse de mașinile electrice este foarte mare, în comparație cu cel al mașinilor pe benzină sau motorină.
Mai precis, șoferii de mașini electrice provoacă cu 50% mai multe accidente cu daune decât cei care au mașini cu motor de combustie. Principalii vinovați sunt, de fapt, șoferii. Argumentul, faptul că mașinile electrice sunt destul de puternice, iar șoferii nu pot gestiona acest aspect, suficient de bine.
Majoritatea mașinilor electrice, mai ales modelele de top, au un cuplu foarte mare, ce se simte chiar și atunci când se calcă ușor pedala de accelerație. Astfel, se poate ajunge foarte ușor la o accelerare neașteptată și bruscă, pe care șoferul nu o mai poate controla.
Potrivit sursei citate, o vulnerabilitate a mașinilor electrice este subsolul caroseriei.Această zonă poate fi ușor deteriorată, dacă mașina trece puternic peste un obstacol. Bateria este instalată deasupra caroseriei și este protejată cu întăriri speciale doar în față, spate și laterale. Practic, bateria nu are protecție suplimentară în partea inferioară a autovehiculului. Dacă bateria este deteriorată, există riscul provocării unor incendii. Din 10.000 de mașini electrice, cinci au loc foc, potrivit datelor menționate de sursa citată.