ACTUALITATEComentariu la articolul lui Cornel Nistorescu

Comentariu la articolul lui Cornel Nistorescu

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

În afară de „speranța” domnului Nistorescu vis-a-vis de reușita reformei lui Bolojan-Nicușor, în principiu, articolul din Cotidianul respectă adevărul trist și crunt.

Mahalaua politică e ca o troacă de lături, ce hrănește spiritul animat de indolența porcească a unei părți a electoratului nostru.

Însă Poporul cel cu adevărat bine credincios(atât cât a mai rămas) realizează cred eu din plin, grotescul situației și nu achesează la astfel de manipulări mizerabile, ba din contra le taxează.

De asta e indicat, ca pentru o politică cu adevărat națională și suveranistă să nu te bagi în troacă, pentru că riști să te mănânce porcii.

De asta Călin Georgescu e un exemplu bun de lider politic, cu demnitate și cu principii și e atât de iubit de o parte destul de bună a românilor.

Să tragem nădejde la Bunul Dumnezeu că se vor mai deștepta o parte dintre conaționalii noștri și toată această tevatură politică va fi de învățătură, odată ce ne va fi dat să trecem și prin încercările unei perioade care se anunță destul de sumbră, pentru marea majoritate a românilor.

Adevărul este, că nu eram pregătiți pentru schimbare, așa ca popor, pe de-a întregul vorbind. Suntem o parte alături de Călin Georgescu, dar nu suficienți încât să mutăm munții. Multe au fost tarele din societatea românească, care au tras în jos, ultimul vot 😢.

Dar pentru cei care au cu adevărat credință, frica nu-i poate înfrânge.

Cât despre ceilalți, fricoșii… am văzut cu toții cum s-au comportat și-n mascarada medicală a covidului, cât și – n tărășenia ordinară, manipulată cu un cinism bolșevic de sistem, la ultimele alegeri.

Vreau să afirm, …așa cum văd că și Călin Georgescu se bazează cu fermitate și demnitate pe adevăr, că oricât ar fi sistemul de corupt și de mârșav(și am văzut acest lucru în ultimii 34 de ani)… adevărul nu va putea fi ținut sub obroc și va ieși la lumină!

Pe lângă faptul știut că Adevărul ne face întotdeauna liberi, El va fi întotdeauna învingător!

Pentru noi toți, cei care credem…Adevărul este Însuși Hristos Cel Înviat și așa cum spune și marele nostru înaintaș Nae Ionescu, zorile tot veni …chiar dacă încearcă unii să omoare toți cocoșii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.