vineri, aprilie 19, 2024
ACTUALITATEComanda medie de Paşti e de 310 de lei pentru majoritatea clienţilor...

Comanda medie de Paşti e de 310 de lei pentru majoritatea clienţilor Obor21.ro, prima cooperativă țărănească digitală

Potrivit Obor21.ro, prima cooperativă țărănească digitală, 80% dintre clienți se orientează în luna aprilie spre produse de miel și ied, având o comandă medie de 310 lei, în creștere cu 30% față de o perioadă obișnuită a anului.

 Jumătate dintre români consumă rar carne de caprine și ovine, arată sondajul Obor21.ro.

Dacă până recent cererea era de aproximativ 10% din totalul comenzilor pentru produsele de capră/oaie, în martie aceasta a crescut la 20%, iar estimările pentru luna aprilie arată că va reprezenta 70% din vânzări. O tendință care se remarcă în ultimul an, potrivit datelor cooperativei Oboe21.ro, arată că românii au început însă să prindă gustul cărnii de ied și capră chiar și în afara acestei perioade.

„Cererea pentru carnea de ied crește cu peste 250% în perioada Paștelui, dar am remarcat și o creștere de 150% pentru carnea de capră, comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Punem această creștere atât pe fondul existenței constante în oferta noastră a acestui tip de carne, cât și pe cel al unui interes crescut pentru produsele provenite de la capră, inclusiv la lactate. Asistăm practic la o schimbare a comportamentului de consum”, spune Florian Mateiță, cofondator al Obor21.ro.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Cum și de unde cumpără românii carnea de Paști

40% dintre românii care au răspuns la sondajul Obor21.ro consumă cel puțin o dată pe săptămână produse bio sau naturale. Un român din trei le achiziționează de la producători, dar și din gospodăriile țărănești din apropierea localității de reședință.

 36% dintre respondenți au precizat că nu obișnuiau să facă cumpărături online înainte de pandemie, acest lucru schimbându-se în ultimul an. Un procent similar arată că românii au preferat să facă achiziții de la comercianții români, venind în sprijinul afacerilor locale.

Decizia de a cumpăra carne online se bazează, în principal, pe recomandările altor cumpărători.  De asemenea, 51% dintre oamenii incluşi în sondaj au precizat că sunt interesați să afle cât mai multe date despre proveniența cărnii cumpărate.

„Trasabilitatea produselor este una dintre caracteristicile care stau la baza Obor21. Fiecare pachet de carne este vidat și etichetat imediat, iar eticheta oferă inclusiv date despre satul de proveniență al animalului. Fiecare livrare este însoțită de un certificat de conformitate. Astfel de informații au reprezentat diferențiatori în piață fiind factori importanți în creșterea Obor21 în acest prim an de la înființare”, a mai precizat Florian Mateiță.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media

Ce buget au alocat românii pentru carnea de Paști

Bugetul alocat anul acesta achiziției de carne și produse din carne pentru Paști este de 200-500 de lei pentru 55% dintre români, un procent ușor mai crescut pentru respondenții din zona București-Ilfov, în timp ce 29% dintre ei vor să aloce sub 200 de lei pentru acest tip de cumpărături. Datele reliefate de sondaj sunt confirmate de valoarea comenzii medii înregistrate de Obor21.ro în perioada Paștilor. Astfel, dacă într-o perioadă obișnuită a anului media comenzii este de 230 de lei, în luna aprilie aceasta ajunge la 310 lei.

„Dincolo de creșterea în valoarea comenzii, perioada premergătoare Paștelui vine cu o creștere foarte mare a numărului de clienți noi care caută Obor21.ro pentru produsele de miel și ied. Experiența de anul trecut, alături de creșterea apetitului pentru produse în special de capră și specialități măcelărești care nu se află în mod obișnuit în portofoliul supermarketurilor ne indică însă că mulți dintre aceștia vor reveni pentru o nouă comandă și după această perioadă”, a mai declarat Florian Mateiță.

De altfel, datele arată că 16% dintre cei care fac achiziții online de carne și-ar dori să poată face acest lucru pe bază de abonament, iar peste 50% ar prefera să poată achiziționa carne proaspătă în pachete predefinite, cu tipuri combinate de carne.

Sondajul a fost realizat online pentru Obor21.ro, la nivel național, în perioada 22-25 martie 2021, pe un eșantion de 922 de persoane, 60% femei, 40% bărbați.

Platforma Obor21.ro a fost lansată în luna februarie 2020 de către Iunia și Florian Mateiță, cu o investiție inițială de peste 80.000 euro. Obor21.ro este puntea digitală dintre sat și oraș, care oferă acces la carne autentică de la țară, în condiții sanitar-veterinare de secol XXI, iar țăranii crescători de animale au piață de desfacere și venituri fiscalizate. Grija pentru mediu reprezintă o preocupare, astfel că rezervarea cărnii înainte de sacrificare este atât garanția pentru prospețime, cât și soluția pentru consumul responsabil, sustenabil, fără pierderi și fără sacrificări nejustificate.

Carnea rezervată prin intermediul Obor21.ro provine în cea mai mare parte din gospodăriile țărănești din județele Botoșani și Suceava. Aceasta este livrată consumatorului final exclusiv prin curier, în condiții de temperatură controlată, în cel mult 72 de ore de la sacrificare, însoțită de certificat de calitate. Rezervarea cărnii reprezintă pentru clienți garanția prospețimii.

Fiecare etichetă conține informații detaliate despre proveniența produselor, inclusiv satul unde a fost crescut animalul sacrificat, precum și data sacrificării, data ambalării în vid și data expirării produsului. Procesarea cărnii, inclusiv ambalarea ei, are loc în abator autorizat EU (menționat pe etichetă), iar întreg fluxul, până la ușa clientului, este fiscalizat și conceput să respecte normele sanitar-veterinare.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE