ACTUALITATEClinica Nera, precizări după cazul Petrică Mîțu Stoian

Clinica Nera, precizări după cazul Petrică Mîțu Stoian

Clinica Nera, primul centru de recuperare oncologică din România, precizează că îndrăgitul solist Petrică Mîțu Stoian a sosit în cadrul instituției pentru a se recupera post-Covid, în data de 5 noiembrie și s-a simțit foarte bine pe parcursul șederii sale acolo.

Nera afirmă, într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției R3media,  că artistul s-a dus la Spitalul de la Oravița și apoi la cel de la Reșița, unde și-a găsit sfârșitul, din păcate.

Petrică Mîțu Stoian a decedat, sâmbătă, 6 noiembrie, la vârsta de 61 de ani.

Iată comunicatul Clinicii Nera:

În urma decesului artistului Petrică Mîțu Stoian, eveniment nefericit care a întristat întreaga țară și a menționării instituției noastre în acest context, Clinica Nera se vede nevoită să facă anumite precizări.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media

Apreciem că cea mai mare parte a mass-media a prezentat cazul în mod obiectiv. Din păcate unele publicații au comunicat informații eronate, care se impun a fi corectate.

Astfel, Domnul Petre Mîțu-Stoian a sosit la Clinica Nera vineri 05.11.202,1 în jurul amiezii în vederea recuperării post covid, în stare generală bună de sănătate. A fost consultat în cursul după-amiezii. În cadrul consultației preliminare s-au constatat valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric. A urmat procedura de testare la presiune și oxigen, și s-a stabilit o cură de 15 ședințe de terapie cu începere de a doua zi. Seara a mers la masă, s-a plimbat puțin prin complex și apoi a mers să se odihnească în camera unde era cazat; starea dumnealui a fost bună pe parcursul acestei perioade.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Tinctură de propolis și vei contribui la susținerea siteului R3media

Spre dimineață medicul a fost chemat pentru hemoptizie; domnul Petre Mîțu-Stoian a fost transportat cu salvarea  la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Oravita; acolo a primit tratament cu Oxigen și substanțe perfuzabile specifice care au oprit tusea și hemoptizia; pacientul s-a simțit bine în tot acest timp, a dorit să se întoarcă la clinica noastră, dar din prudență a acceptat să rămână pentru investigații suplimentare. Ulterior a fost trimis la Reșița pentru evaluare imagistică.

Clinica a constatat mai târziu că starea domniei sale a continuat să fie una stabilă la Spitalul Județean Reșița și că abia după ora 13:00 starea sa s-a agravat.

În ceea ce privește unele afirmații apărute, din necunoaștere sau ignoranță, în spațiul public, Clinica Nera face următoarele precizări:

Cllinica Nera nu administrează medicația cronică a pacienților, acest lucru este în responsabilitatea pacienților și a aparținătorilor. Tratamentul cu oxigen hiperbar, mai ales în dozele mici de testare a toleranței, nu poate crește valoarea INR (anticoagularea sângelui).

Eventualele barotraume ce pot fi posibil atribuite expunerii mediului hiperbar apar obligatoriu în timpul sau imediat după încheierea ședinței;

La valori INR 6-7, constatate la Spitalul Județean Reșița, hemoptizia poate apărea și spontan sau după un episod de tuse severă și reprezintă o complicație directă a tratamentului necontrolat cu anticoagulante, tratament administrat înainte de sosirea la Clinică.

Asa cum am aratat mai sus, Oxigenul are efect vaso-constructor, deci pacientul era in siguranta pe O2 nicidecum în pericol asa cum a lăsat să se înteleagă expresia „forțare de oxigen” apărută în presă. De altfel, în declaratia de după terapie a pacientului, domnul Petre Mîțu-Stoian, aparuta în presă, acesta s-a exprimat foarte clar: „Mă simt excelent”.

De la lansare, la Clinica Nera au fost tratate mai bine de 600 de persoane, cu un total de peste 4000 de terapii hiperbare efectuate.

Clinica Nera beneficiază de cel mai avansat sistem de tratament prin oxigenoterapie hiperbară și de personal profesionist calificat. Pacienții care au beneficiat de tratament la Clinica Nera au apreciat calitatea ireproșabilă a serviciilor oferite de profesioniștii în sănătate de la instituția noastră.

Atât pacienților cât și vizitatorilor noștri le dorim sănătate și putere.

Pentru orice altă informație vă stăm la dispoziție

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...