Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), Claudiu Târziu, a declarat marţi, la Bistriţa, că partidul său are şansa să câştige la viitoarele alegeri parlamentare peste 50% din voturi.
„Avem şansa ca în 2024 să luăm peste 50% (la alegerile parlamentare – n.r.) – şi ascultaţi-mă bine, nu vă uitaţi curios, n-am băut nimic şi sunt în toate minţile. Ştiu bine pe ce mă bazez. Avem posibilitatea asta. Românii au nevoie de noi şi ştiu un singur lucru: că nu om fi noi cei mai grozavi, dar suntem sinceri, bine intenţionaţi şi nu precupeţim niciun efort pentru a face ceea ce spunem”, a afirmat Claudiu Târziu, la o întâlnire cu membri şi simpatizanţi ai partidului din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Potrivit acestuia AUR va prezenta, în septembrie, un draft al programului propriu de guvernare şi o primă echipă pregătită să preia guvernarea, din cele trei pe care intenţionează să le formeze.
„Noi avem şi soluţii, lucrăm la un program de guvernare, pe care o să îl anunţăm, din ideile lui generale, în septembrie, când vom anunţa şi o primă echipă de guvernare. Spun o primă, pentru că vrem să avem trei echipe de guvernare pe care să le antrenăm până în 2024, ca din acestea trei să facem un guvern foarte bun pentru România, care să nu piardă vremea şi care să nu dea rateuri, că nu mai avem timp”, a afirmat Târziu.
Preşedintele CNC al AUR a precizat că selecţia în echipele de guvernare se va face pe baza competenţelor, şi nu în funcţie de notorietate sau de poziţia deţinută în partid.
se bazeaza pe promisiunea lui coldea de la spritz, ca va mai pune un zero la sfarsitul procentului, ca data trecuta?
Claudiu (cam) Târziu este unul care a contribuit la dezbinarea AUR punând umărul la debarcarea Dianei Sosoacă, om care le-a adus probabil cel puțin jumătate din voturi. Așa că….târziorul mălai visează! Ar trebui ca toți patrihoții ăștia să își aducă aminte de lecția lui Ion Roată: fără unire nu-i putere, dar se pare că nu putere vor ei, oricum nu pentru popor, ci doar pentru sine. Așa-zișii conservatori sunt împărțiți în zeci de grupuri, partide și partidulețe. Nu s-ar uni, ferească Sfântul! Fiecare deține adevărul absolut sau lăcomia absolută de bani și putere. Cu ce ar fi mai buni decât ceilalți?!
Cu siguranta o sa ia peste 50% in 2024, mai ales cand demonizeaza toata perioada comunista, asa otova.
„Dacă mai aud pe cineva în partidul ăsta că spune că a fost bun comunismul, într-un aspect al lui, oricât de modest,mă supără grav. Nu există nimic bun în comunism. (…) Fiind conservatori, nu vom putea fi niciodată de acord cu comunismul.”
Domnul Tarziu stie pre bine ca majoritatea bazinului electoral AUR este acatuita din persoane de varsta a-II-a si a-III-a. Aceste persoane s-au nascut, au crescut si s-au dezvoltat fix in aceea perioada, cu bunele si cu relele ei. Aceste generatii au contribuit decisiv la dezvoltarea Romaniei in toate domeniile.
Inclusiv la 32 de ani de la momentul decembrie ’89, Romania sa bazeaza in proportie de 90% pe infrastructura rutiera, feroviara, agro-industriala, energetica (termo,hidro,atomica), construita de aceste generatii in perioada comunista. Fie ca ne place, fie ca nu, acesta este adevarul.
Domnule Târziu, chiar dacă nu vreti să admiteți, nu tot ce a fost în comunism a fost rău.
Cum nu tot ce ca fost inainte de venirea comunismului sau dupa decembrie ’89 a fost bun.
Nu cred. La Brașov sunt inexistenți, spre exemplu. Și, dacă vrei, tu, partid, 50%, păi îți trebuie prezență hotărîtă în marile orașe.
Sper din suflet sa vina cu ceva concret. Pana acum, in afara de a “latra” de pe margine, nu au venit cu nimic concret. Nici un program, nici o masura sau mai multe masuri concrete, nu gargarisme, care sa scoata tara din rahat. Lozincile nu tin loc de masuri economice. La ce nenorociri au facut nemernicii PNL-PSD-UDMR Romaniei, trebuie o solutie ferma. Sa nu uitam, totodata ca SRI-ul si toare loazele politice vor pune bete in roate mari de tot celor de la AUR. Oricum, eu ii voi vota, sper sa nu fie inca o dezamagire…
pica psxzda malaiatza
in gura lu natafleatza….
Sper să fie așa. Insă AUR ar trebui să iasă la recrutat patrioți valoroși și la unificat câmpul conservator…
Știu că unii nu vor din păcate și nu fac decât să dividă votul, insă AUR are nevoie de mulți avocați, medici, profesori, intelectuali, jurnaliști de anchetă: elite etc.
de pildă Cristi Terheș ar trebui asociat. Poate negocieri cu CpN și Gh Piperea etc.
Și ar trebui ca partidul să investească in presă cumva, să spargă monopolul marilor trusturi, plaltforme oengiste și ambasade nerușinate care finanțeaă campanii de vitriolare a suveraniștilor ca să poată să domine in continuare cu slugile lor inventate de presa clientelară și de banii lor murdari