Claudiu Târziu, președintele CNC al AUR, a solicitat ministrului de interne Cătălin Predoiu să retragă din dezbaterea publică proiectul de lege care recunoaște, parțial, căsătoriile între persoane de același sex. El a spus că, în caz contrar, se va organiza un nou Referendum pentru Familie.
Profitând de faptul că e o perioadă de concedii și că lumea e relaxată, nu cu ochii la știri, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a publicat pe șest un proiect de lege prin care România oferă pentru prima dată drepturi unui cuplu căsătorit format din persoane de același sex. Cer ministrului de Interne să retragă proiectul de lege din dezbaterea publică și să aștepte decizia Parlamentului, care are pe masa sa un proiect pentru adoptarea unei declarații cu privire la susținerea familiei naturale. AUR vrea, astfel, o confirmare din partea partidelor parlamentare că susțin familia naturală. De asemenea, am cerut Guvernului să conteste decizia CEDO privind căsătoriile între persoanele de același sex. În caz contrar, mergem la referendum, pentru că știm că românii sunt de partea noastră”, a declarat Claudiu Târziu.
Alianța pentru Unirea Românilor a depus la Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului un proiect pentru adoptarea unei declarații cu privire la susținerea familiei naturale. Propunerea AUR va fi dezbătută în perioada următoare în cadrul comisiilor de specialitate din Camera Deputaților și Senat.
Reamintim că pe siteul Ministerului de Interne a apărut un proiect de lege prin care se modifică „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România” prevede „eliminarea condiționării acordării dreptului de ședere pentru membrul de familie al unui cetățean român căsătorit în alt stat membru al Uniunii Europene, de transcrierea în registrul național de stare civilă a certificatului de căsătorie între persoane de același sex”.
parca Claudiu Târziu
aur si g.simion
aveau la dispozitie 3’000’000 de semnaturi pt.
suspendarea prezidentului Klaunus…..
E posibil sa existe o confuzie.
Cele 3 milioane de semnaturi au fost inregistrate pt. declansarea referendumului pt. familie, dar daca romanii au stat acasa, nu s-a intamplat nimic esential.
In realitate au fost putin peste 3 milioane si jumatate, dar pentru ca erau “prea multe” si turbau de manie pederastii si sustinatorii lor in frunte cu Dulapul, au mai fost rase 500.000 ca sa ramana “doar” 3 milioane. Oricum nu asta conteaza, ci faptul ca romanii, marea majoritate, nu au inteles despre ce este vorba la referendum, iar presa vanduta a facut un joc perfect de manipulare.
asa a anuntzat g.simion!
Predoiu e un gunoi care se lauda inainte de 2020 ca el nu are sustinere politica…..saracu. Asa le spunea unora din minister cand a fost prima data ministru si acestia au mers la el cu cereri. Ca nu poate sa ii ajute ca nu are sustinere!!!?? Si ce surpriza ca cu asa lipsa de sustinere din nou e ministru. Un gunoi obedient care nu iasa din cuvantul celor care il conduc. Trebuie referendum!!
La Referendum-ul pentru Familie românii au fost mințiți execrabil că e vorba de DRagnea, că e conspirație că nimeni nu vrea să schimbe definiția familiei.
Acum se vede minciuna și un nou Referendum devine justificat.
Va fi o luptă sălbatecă a poporului contra UE, Ambasade, corporații străină, Soroș, sute de ONG-uri și ziare / platforme online. Război murdar și bine finanțat.
insă de data asta vom avea 1 partid care va sprijini Referendum-ul și celelalte vor fi forțate să se exprime clar, cu riscuri electorate (nu ca data trecută când au zis vag că susțin, dar nu au făcut nimic).
Intre timp sute de mii de români s-au trezit că există o mașină de propagandă fără scrupule și de data asta se poate face pragul.
Eu am multă familie care nu a votat dar intre timp s-au lămurit.
Asta a fost o eroare in Referendum-ul inițial: trebuia așteptat un pic să se vadă clar că mișcarea LGBTQ este o mișcare agresivă, stângistă, revoluționară care militează pentru sexualizarea minorilor și un stat polițienesc.