Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a reacționat la anunțul privind suspendarea Simonei Halep pentru o perioadă de patru ani, spunând că jucătoarea noastră a fost întotdeauna un exemplu de fair-play și de integritate, iar performanțele ei au inspirat milioane de oameni.
„O mare campioană, Simona Halep, este suspendată! Performanțele ei au inspirat milioane de oameni din întreaga lume și au adus mândrie în inimile noastre. Această decizie o împinge la încheierea carierei, dar știu că spiritul ei luptător nu se va stinge niciodată.
Simona Halep a fost întotdeauna un exemplu de fair-play și integritate, iar jocul ei a fost întotdeauna unul corect, neapelând la tertipuri pentru a-și pune în dezavantaj adversara. Suntem alături de tine, Simona, și suntem mândri de tot ceea ce ai realizat”, a transmis, miercuri, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu.
Reamintim că Agenția Internațională de Intergritate a Tenisului (ITIA) a anunțat, marți, 12 septembrie, că Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj, după cum a relatat R3media.
nu stiu dca chiar e musai sa capitalizam politic pe fiecare membru al natiunii romane care face ceva…. in primul rand ca SH a luptta pt cinstea, cariera si onoarea ei….