șadar, Marea Epurare a Noii Normalităţi a început… la ţanc, chiar aşa cum era de aşteptat.
Așa cum noi, „paranoicii teoreticieni ai conspirației“ am avertizat că se va întâmpla în ultimele 18 luni, persoanele care refuză să se convertească la noua ideologie oficială sunt acum supuse segregării, lipsite de locurile lor de muncă, de participarea la cursurile școlare, de tratament medical, persecutate în fel şi chip.
O neobosită propagandă oficială care îi demonizează pe „nevaccinați” este difuzată de mass-media corporatistă și de stat, de liderii guvernamentali, de oficialii din domeniul sănătății și de fanaticii care zbiară pe rețelele sociale.
„Nevaccinații” sunt noii „Untermenschen” oficiali, o subclasă de „ceilalți” subumani pe care masele din Noua Normalitate sunt condiționate să-i urască.
Puteți vedea ura în ochii nou-normalilor…
Dar nu este doar o epurare a „nevaccinaţilor”. Oricine se abate de la ideologia oficială este demonizat și persecutat în mod sistematic.
În Germania, Australia și alte țări din Noua Normalitate, protestele împotriva Noii Normalităţi sunt în mod oficial scoase în afara legii. Gestapo-ul Noii Normalităţi se duce la casele oamenilor pentru a îi interoga cu privire la postările lor de pe Facebook împotriva Noii Normalităţi. Corporațiile cenzurează fără ascunzişuri conținutul care contrazice narațiunea oficială. Echipele de bătăuşi ale Noii Normalităţi cutreieră pe străzi, verificând actele de „vaccinare” ale oamenilor.
Și nu doar guvernele și corporațiile efectuează Epurarea Nou Normală. Prietenii îi epurează pe prieteni. Soțiile își epurează soții. Tații epurează copiii. Copiii îi epurează pe părinți. Noii Normali epurează vechile gânduri normale.
„Autoritățile sanitare” globale revizuiesc definițiile pentru a le face să se conformeze „științei” Nou Normale.
Și așa mai departe… chiar în fața ochilor noștri se fabrică o nouă „realitate” oficială. Orice și oricine nu se conformează acesteia este curățat, eliminat din rândul persoanelor, golit din memorie, șters.
Nimic din astea nu ar trebui să fie o surpriză.
Fiecare sistem totalitar în curs de dezvoltare, la un anumit stadiu al preluării societății, lansează o epurare a oponenților politici, a dizidenților ideologici și a altor „devianți antisociali”. Astfel de epurări pot fi rapide sau cu final deschis și pot lua orice fel de formă exterioară, în funcție de tipul de sistem totalitar, dar nu poți avea totalitarism fără ele.
Esența totalitarismului – indiferent de modul în care se costumează și de ideologie – este dorința de a controla complet societatea, fiecare aspect al societății, fiecare comportament și gând individuale. Fiecare sistem totalitar, fie că este vorba de o națiune întreagă, un cult micuţ sau orice altă formă de organ social, evoluează către acest scop de nerealizat… controlarea şi transformarea ideologică totală ale fiecărui element al societății (sau al oricărui tip de organ social pe care îl include). Această căutare fanatică a controlului total, a uniformității ideologice absolute și a eliminării oricărei disidențe este ceea ce face ca totalitarismul să fie totalitarism.
Astfel, fiecare nou sistem totalitar, la un moment dat în evoluția sa, trebuie să lanseze o epurare a celor care refuză să se conformeze ideologiei sale oficiale. Trebuie să facă acest lucru din două motive de bază: (1) să separe sau să elimine în alt mod adversarii politici reali și disidenții care reprezintă o amenințare pentru noul regim; și (2), un lucru și mai important, să stabilească teritoriul ideologic în care masele trebuie să se limiteze acum pentru a evita segregarea sau eliminarea.
Epurarea trebuie efectuată în mod deschis, brutal, astfel încât masele să înțeleagă că regulile societății s-au schimbat pentru totdeauna, că drepturile și libertățile lor anterioare au dispărut și că de acum înainte orice tip de rezistență sau abatere de la ideologia oficială nu va mai fi tolerat și va fi pedepsit fără milă.
Epurarea este de obicei lansată în timpul unei „stări de urgență”, sub amenințarea iminentă din partea unui „inamic” oficial (de pildă, „comuniști infiltraţi”, „contrarevoluționari” sau… știți, o „pandemie devastatoare”), astfel încât regulile normale ale societății pot fi suspendate pe termen nelimitat „de dragul supraviețuirii”. Cu cât masele pot fi mai îngrozite, cu atât vor fi mai dispuse să-și predea libertatea și să urmeze ordinele, oricât de nebunești.
Sângele totalitarismului este frica… frica atât de dușmanul oficial al sistemului (care este întreținută în mod constant de propagandă), cât și de sistemul totalitar însuși. Faptul că brutalitatea sistemului este raționalizată de amenințarea reprezentată de inamicul oficial nu o face cu nimic mai puțin brutală sau terifiantă. În sistemele totalitare (de orice tip sau nivel) frica este o constantă și nu există nicio scăpare din ea.
Teama maselor este apoi canalizată în ură… ura față de „Untermenschen” oficial, sistemul încurajând masele să-i facă țapi ispășitori. Astfel, epurarea este, de asemenea, un mijloc de a le permite maselor să se cureţe de propria lor frică, să o transforme în ură auto-îndreptățită și să o dezlănțuie pe „Untermenschen” în locul sistemului totalitar, lucru care, evident, ar fi sinucigaș.
Fiecare sistem totalitar – atât indivizii care îl conduc, cât și sistemul ca structură – înțelege în mod instinctiv cum funcționează toate acestea. Totalitarismul Noii Normalităţi nu face excepție.
Doar reflectați la ceea ce s-a întâmplat în ultimele 18 luni.
Zi după zi, lună după lună, masele au fost supuse celei mai distructive campanii psihologice de teroare din istoria terorii psihologice. Din nefericire, mulți dintre ei au fost reduși la invalizi paranoici, care fac pe ei de frică, care se tem de exterior, de contactul uman, cărora le este frică de proprii copii, le este frică de aer, sunt obsedați morbid de boală și moarte… și consumați de ura față de „Nevaccinaţi”.
Ura lor, desigur, este cu totul irațională, produs al fricii și al propagandei, așa cum este întotdeauna ura față de „Untermenschen”. Nu are absolut nimic de-a face cu un virus, lucru pe care chiar autoritățile din Noua Normalitate îl recunosc. „Nevaccinații” nu reprezintă o amenințare pentru nimeni mai mare decât orice altă ființă umană… decât în măsura în care ei amenință credința Noilor Normali în ideologia lor delirantă.
Nu, am depășit cu mult rațiunea în acest moment. Asistăm la nașterea unei noi forme de totalitarism. Nu „comunism”. Nu „fascism”. Totalitarismul global-capitalist. Totalitarism pseudo-medical. Totalitarismul patologizat. O formă de totalitarism fără dictator, fără ideologie definibilă. Un totalitarism bazat pe „știință”, pe „fapt”, pe „realitate”, care se creează el însuși pe sine.
Nu știu despre voi, dar, până acum, categoric m-a impresionat. Atât de mult încât mi-am lăsat deoparte schiţa satirică pentru a încerca să înțeleg lucrurile… ce este de fapt, de ce se întâmplă, de ce se întâmplă acum, încotro se îndreaptă și cum să mă opun, sau cel puțin cum să subminez situaţia.
După cum văd lucrurile, următoarele șase luni vor determina cât de reușite vor fi fost etapele inițiale ale lansării acestui nou totalitarism.
Până în aprilie 2022, fie ne vom arăta cu toții „hârtiile” către Gestapo-ul Noii Normalităţi ca să ne putem câștiga existența, merge la o școală, lua masa la un restaurant, călători și a ne trăi viața în orice fel, fie vom fi aruncat o cheie franceză în mecanismul maşinăriei.
Nu mă aștept ca GloboCap să abandoneze lansarea Noii Normalităţi pe termen mai lung – sunt clar dedicați să o implementeze – dar avem puterea de a le strica actul de deschidere (pe care îl planifică și îl exersează de ceva timp).
Deci, să mergem mai departe și să facem chestia asta, da? Înainte să fim epuraţi sau lipsiţi de dreptul de a fi persoane sau orice altceva. Nu sunt sigur, deoarece nu am văzut încă o „verificare a faptelor”, dar cred că există câțiva piloți de linii aeriene comerciale în SUA care ne arată cum se face.
Articol tradus și preluat de la Cuvântul Ortodox. Originalul este aici.