joi, iunie 13, 2024
ACTUALITATECentenarul Mausoleului de la Mărășești | Nicolae Ciucă: România modernă nu poate...

Centenarul Mausoleului de la Mărășești | Nicolae Ciucă: România modernă nu poate exista în afara civilizației occidentale

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a spus că „România este de partea bună a istoriei”, în cadrul discursului ținut cu ocazia împlinirii Centenarului Mausoleului de la Mărășești.

„Războiul este cea mai mare tragedie care se poate întâmpla unui popor. Din păcate, trăim într-o lume instabilă, în care războiul s-a reîntors ca instrument pentru acapararea de teritorii ale unui stat suveran, iar aceasta se întâmplă chiar la graniţa României. În istorie, războaiele nedrepte au fost în final pierdute. Imperialismul militar şi identitar, ideologiile totalitare de stânga sau de dreapta, mişcările politice autoritare nu au supravieţuit în faţa valorilor lumii libere. Democraţia liberală şi lupta pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului au învins de fiecare dată”, a transmis fostul premier Nicolae Ciucă, arătând că România, „ca stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord Atlantice, „este de partea bună a istoriei”.

„Alături de partenerii noştri, construim în fiecare zi viitorul democratic şi siguranţa economică a României”, a mai subliniat Nicolae Ciucă, în discursul susţinut la evenimentul „Vrancea Eroică”, organizat duminică la Mausoleul de la Mărăşeşti, dând asigurări că va fi respinsă „orice tentativă internă sau externă” de a îndepărta România de partenerii şi aliaţii ei.

Vreau să fiu cât se poate de clar. România modernă nu poate exista în afara civilizaţiei occidentale. Valorile noastre, identitatea noastră naţională sunt parte a valorilor şi identităţii europene. Nu vom părăsi niciodată acest drum, pentru ca apartenenţa noastră la civilizaţia occidentală este destinul nostru istoric”, a mai trannsmis Ciucă.

Totodată, fostul premier a arătat că România are nevoie, „mai mult decât oricând”, de stabilitate internă, politică şi economică. „Avem nevoie mai mult decât oricând de un înalt nivel de stabilitate în ţară, de o politică democratică şi o economie care să facă un salt de dezvoltare rapid. Avem nevoie de măsuri de protecţie socială echilibrate raţionale şi funcţionale. Pentru a păstra această stabilitate politică, economică şi de securitate, precum şi acest parcurs democratic al României, avem nevoie în continuare de înţelepciune şi determinare în acţiunile noastre, dar şi de încrederea cetăţenilor în instituţiile statului. Cei care promovează instabilitatea internă, susţin ignorarea intereselor noastre de securitate, resping valorile europene fundamentale şi subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice”, a mai adăugat Nicolae Ciucă.

„Mausoleul de la Mărăşeşti, care a dăinuit o sută de ani şi va dăinui sute de ani de acum înainte, stă mărturie că jertfa pentru ţară dă viaţă eternă Eroilor Neamului. De fiecare dată când vrem să înţelegem patriotismul adevărat şi să separăm adevăraţii patrioţi de falşii patrioţi, trebuie să ne gândim la sacrificiul eroilor care dau viaţă acestui monument istoric. Vom şti imediat şi vom putea distinge între cine este patriot cu fapta şi cine este patriot cu vorba. (…) Am convingerea că astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne gândim ce a oferit şi ce poate oferi fiecare dintre noi României. Ce am făcut zi de zi fiecare pentru ca ţara noastră să progreseze. Ce am făcut pentru ca în comunitatea în care trăim să ne meargă tuturor mai bine. Atunci, la Mărăşeşti, o întreagă naţiune s-a unit împotriva unui duşman comun pentru a se apăra şi pentru a-şi clădi un viitor mai bun. Astăzi, este rândul nostru să onorăm jertfa eroilor noştri şi să ne apărăm valorile, identitatea şi să construim pentru generaţiile viitoare. (…) Vă îndemn ca de aici, de la Mărăşeşti, acest spaţiu simbolic al luptei noastre pentru supravieţuire naţională, să cinstim şi să protejăm ceea ce s-a câştigat prin jertfa ostaşilor noştri: libertatea românilor de a-şi decide propria soartă. Protejând în permanenţă această libertate, ne onorăm trecutul şi asigurăm viitorul”, a conchis fostul premier.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. Pamfil Șeicaru, un fel de localnic, ar aplauda, dar ar compara facerea Mausoleului cu bizareria de azi că Muzeul Național de Istorie se tot repară din 2002, iar Biblioteca Națională nu oferă online presa antebelică precum cele occidentale.

  2. România modernă nu poate exista în afara civilizației occidentale
    -adica refuza inarmarea cu arme nucleare si termo-nucleare.
    (poate olimpicii nostri vor inventa bomba cu gaura neagra,
    candva)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE