Un grup de tineri a venit la Patriarhia Română cu un mesaj pentru cei de la Declic, acolo unde s-a inițiat și semnat o petiție pentru schimbarea ritualului botezului ortodox.
„Declic, plătiți pentru petiții anti-tradiții” – scria pe bannerul cu care tinerii apărut la Patriarhia Română.
Mesajul vine în contextul în care pe siteul Declic a fost inițiată o petiție – ce a beneficiat de sprijinul masiv al mass-mediei – prin care semnatarii au cerut Bisericii Ortodoxe să modifice ritualul botezului, astfel încât pruncii să nu mai fie scufundați.
Luni, cei de la Declic au înmânat petiția reprezentanților Patriarhiei Române. „Redactarea şi depunerea unei petiții publice adresată unei instituții este perfect legală în spațiul democratic, dar modul în care se desfășoară un ritual religios tine exclusiv de uriașa responsabilitate individuală și comunitară a membrilor unei Biserici”, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3Media.
Site-ul declic.ro a fost fondat de către soții Tudor și Roxana Brădățan. Proiectul a fost finanțat prin celebrele granturi Norvegiene. Pe lângă fondurile nerambursabile, declic.ro a beneficiat de sprijinul rețelei fundațiilor pentru O Societate Deschisă (Open Society), ale lui George Soroș, după cum relata un articol din 2017.
De asemenea, după cum informa Stelian Negrea anul trecut, cei doi și-au început afacerile cu un SRL „înființat cu subvenții guvernamentale date de Adrian Năstase”.
Cei de la declic se laudă că au creat identitatea vizuală #Rezist, cea care seamănă leit cu sloganul protestatarilor progresiști din Statele Unite. Mai precis, această identitate ar fi fost creată de Luminița Dejeu, „grafician de profesie”.
Cei de la declic au șters o petiție împotriva obligativității vaccinării, care strânsese câteva mii de semnături pe această platformă.