O nouă stare de urgență a intrat în vigoare, în noaptea de duminică spre luni, în Cehia, decizia premierului Andrej Babis fiind luată în contextul pandemiei, transmite dpa, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, guvernul poate, pe perioada stării de urgență, să restricţioneze libertatea de întrunire a cetăţenilor, iar instanţele vor putea percepe amenzi mai mari pentru încălcarea liniilor directoare privind siguranţa medicală.
Starea de urgenţă a mai fost instituită de la mijlocul lunii martie până la mijlocul lunii mai, însă de data aceasta frontierele Cehiei vor rămâne deschise.
La evenimente şi adunări publice, numărul maxim de participanţi este de 10 în interior şi 20 în aer liber. Evenimentele sportive profesioniste vor avea loc fără spectatori. În schimb, companiile, magazinele şi restaurantele nu sunt afectate de aceste noi reglementări.
În Cehia, s-au anunțat, vineri, 3.792 de noi cazuri de infectări cu coronavirus.