Ce (mai) e și postul?

Văd un curent de rebranduire a postului – în interiorul Bisericii – ca dovedit științific ca fiind benefic sănătății. Face bine la creier, și chiar și formele extreme, cum ar fi postul negru, au asemenea rezultate. Ba, mai mult, unii leagă experiențele mistice ale nevoitorilor de nu știu ce mecanisme fiziologice declanșate de organism atunci când e supus postului negru.

Eu sunt de altă părere. În primul rând, nu-mi place postul. E trist în lume când e post. „Ca făsuiu vinerea”, așa mi-e de drag, vorba ceea. Așa că nu mă mângâie deloc că ar fi nu știu ce treabă „științifică” cu postul.

În al doilea rând și mult mai important, eu nu sunt de părere că pentru asta e postul, ca să fim noi sănătoși pe bază de știință. Ba mi se pare o deturnare majoră a sensului postirii, care este SĂ FACI FOAMEA. Da, să faci foamea. Și dacă vine unul să-mi zică cum că face bine la organism să te înfometezi, atunci îl invit să-și mute jobul în Somalia.

Dar cum vine aia, dar nu au arătat „oamenii de știință” că postul negru face nu știu ce minuni și bla bla? Păi ca să trăiești minunea postului negru, așa cum e descrisă ea de „știință”, mai întâi trebuie să ai niște rezerve anterioare. Dacă ai pe tine slăninuță și mușchiuleț, ține taică post negru, și te cred că te vei simți fericit, ușor și sănătos. Dar dacă vei începe să faci foarte frecvent postul negru, fiind om activ, cu treburi de făcut și curse de alergat, îți garantez că vei începe să simți ce simte tot omul înfometat: vlăguire, ceață pe creier, sfârșeală, etc. Și o serie de probleme de sănătate care vor apărea în curând.

Deci nu, asta cu postul ca terapie de sănătate e o basnă. E pentru burghezii bine hrăniți dimineața, la prânz și seara, care compensează psihologic abținerea de la ceafa de porc cu tot felul de raționamente „științifice” care le validează lor niscai considerații pur materialiste despre ce înseamnă a fi creștin.

Postul nu e terapie de sănătate! Postul este înfometare, adică punerea la încercare a trupului, tras la jug, NEVOINȚĂ. Și dacă nu stai cu foamea-n gât când ții postul, dacă nu simți că te împleticești când ratezi mesele și când le iei oricum sunt SĂRACE, atunci nu ții post. Ții și tu o dietă, acolo, mai subțirică, să mai scazi din kile.

Eu așa am înțeles din experiența ascetică descrisă în „literatura de specialitate”. Foame, sete, împingerea la limită a rezistenței trupești, lucruri care de foarte multe ori cauzează sănătății respectivilor nevoitori (deci nicidecum nu îi face să zbârnâie de sănătate), dar care au scopul de a face trupul mai transparent harului ceresc.

Postul doare, postul e trist, postul e …nasol frățică. Și nici măcar n-am voie o citirică să-mi înec amarul. Dar e binefăcător sufletește, nu pentru că face bine la „sănătate”, ci pentru că așa a făcut Hristos și pentru că așa zice Biserica și eu cred în ce zice Biserica.

Am zis!

PS: a nu se înțelege că aș recomanda înfometarea. La mine survine natural postind ca tot omul obișnuit, fără niciun exces sau pretenție ascetică.