Patru copilași: Constantin( 3 ani), Maria ( 5 ani), Petruț( 9 ani) și Ionuț( 12 ani) din comuna Țintești, județul Buzău, trec prim momente cumplite, greu de închipuit.
După chinuri groaznice la care au fost martori, mămica lor a murit de Crăciun, iar cei mici vor rămâne pe drumuri. Casa lor a fost dărâmată. Primiți, împreună cu tatăl lor, din mila unor rude, când au crezut că își pot plânge mama în liniște, sunt nevoiți să părăsească și această casă în maximum trei luni. Ca și cum viața nu i-a lovit suficient, de curând, un incendiu i-a lăsat și fără hainele de pe ei. În acest moment, îmbrăcămintea pe care o vedeți este primită de pomană.I-am cunoscut, săptămâna trecută, pe o vreme rea menită să le amplifice suferința!
O cruce de lemn, mult prea înaltă, umbrește obrajii înlăcrimați ai copiilor. Mormântul este proaspăt, pământul încă poartă urmele pașilor celor care și-au plâns durerea. Trei copilași își țin palmele căuș pentru a proteja flacăra lumânarea. Plouă ușor, ca și cum cerul le simte suferința, scrie pagina România fără gură.
Viața și moartea capătă alt sens; un rost pe care doar Dumnezeu îl poate înțelege și doar EL poate șterge lacrimile inocenților, vindecându-le sufletele și trimițându-le îngeri care să-i aline.
„Te iubesc mult, mami, și mi-e dor rău-rău de tine. Te rog, nu ne uita”, șoptește, cu obrazul lipit cruce, Maria, copila de numai 5 ani.
În loc să se bucure de Moș Crăciun, și-au petrecut mama pe ultimul drum
În perioada dintre Crăciun și Anul nou, când fulgii de zăpadă prindeau ecoul colindelor și purtau cu ei miros de brad și de cozonaci calzi, într-o casă mică și dărăpănată, patru inimi de copii încercau să înțeleagă de ce mămica lor nu se va mai întoarce, niciodată, acasă. L-au așteptat și pe Moș Crăciun, însă nici el nu a venit, alungat de umbra morții nemiloase.
Știau că este bolnavă, avea cancer, și că a plecat la spital pentru ca doctorii să o vindece. Doar că nu s-a mai întors. Vestea a venit ca un trăsnet: tatăl lor le-a spus că mămica a plecat la Doamne-Doamne.
„Mama lor, Nicoleta, nu merita să aibă așa o soartă la numai 28 de ani. Era tânără, bună, nu supăra pe nimeni. Îi iubea pe cei mici ca pe ochii ei din cap. S-a îmbolnăvit de cancer și a stat mult timp prin spitale, chinuită. Anul trecut, imediat după Crăciun, am înmormântat-o. În loc să le iau copiilor cadouri, i-am pregătit de pomană. A trebuit să le spun că mama lor a murit. Cei mari au înțeles, în schimb celor mici le-am zis că mămica lor s-a transformat în înger și că îi vizitează în somn, în fiecare seară”, a spus Vali Stângă, tatăl lor, cu plângând cu lacrimi amare.
A muncit cu cârca pe șantier ca să-și hrănească copiii și soția grav bolnavă
A rămas să crească singur patru copii și Dumnezeu îi este martor că nu poate renunța la niciunul dintre ei. Pe Ionuț îl are dintr-o relație anterioară, o relație de care nu vrea să-și mai amintească.
„Femeia cu care îl am pe Ionuț nu și-a dorit , niciodată, băiatul, a insistat să îl lăsăm la casa de copii.”
Dar el nu a vrut să renunțe la copil. Când baiatul avea doar două luni, femeia a plecat și Vali a rămas să își crească băiatul.
„Nu l-am lăsat, domnule, e copilul meu și fac orice pentru el, chiar dacă ar fi să mănânc din gunoaie!”
De când i-a murit soția, bărbatul trăiește doar pentru copii. Sunt tot ce i-a mai rămas. Dar simte că nu mai poate lupta cu destinul. Teama că va rămâne pe drumuri cu cei patru copilași îi îngheață sufletul.
Nu mă privește în ochi, îi este rușine de lacrimile pe care nu le poate opri, de situația în care se află, de neputința de a le oferi celor mici condiții decente. “Toată viața am fost sărac, am pus pâinea pe masă lucrând pe șantier, munca grea pe care nu o vrea nimeni. Casa în care locuiam era foarte avariată. Cu femeia foarte bolnavă, numai prin spitale, cu patru copii mici și ce câștigam numai eu, nu am avut puterea să o consolidez. Tot salariul meu se ducea să-mi hrănesc nevasta și copiii, să-i îmbrac, să-i trimit la școală și să plătesc facturi. Nu am cerut, niciodată, un ac nimănui. După moartea soției, a trebuit să dărâm casa pentru că era în pericol de prăbușire. Acum, nici să muncesc nu mai pot pentru că nu are cine să stea cu aștia mici. Doar ce prind prin sat, când sunt ei la grădiniță”, mi-a mai spus Vali
Au rămas doar cu o fundație turnată și cu groaza în suflet că nu au unde să se ducă
Câțiva oameni de bine au încercat să îi ajute, au strâns ceva bani – pentru a construi o casă decentă – doar că nu au avut destulă putere pentru a duce planul la bun sfârșit.
Din banii strânși, au reușit să toarne o fundație și să cumpere câteva materiale. Casa veche o puseseră la pământ, în speranța că pe locul ei va ridica o căsuță nouă. Din păcate, norocul nu a fost de partea lor, banii au fost mult prea puțini și visul s-a destrămat mult prea repede.
Așa că soarta l-a mai lovit o dată. A rămas pe drumuri cu cei patru micuți. Când nu ai unde să îți plângi durerea, ai impresia că cei plecați nu își vor găsi liniștea niciodată.
„Niște rude ne-au lăsat să locuim, o perioadă, în casa lor. Ei sunt plecați la muncă în străinătate. În trei luni, oamenii vor să vină, definitiv, în țară, să-și repare casă și să se mute în ea. Sunt disperat, nu știu unde o să mă duc cu cei prăpădiții ăștia mici.”
Când lacrimile copiilor nici nu se uscaseră pe obrajii lor palizi, a mai venit o nenorocire.
Din pricina instalației electrice, camera în care locuiesc, provizoriu, a luat foc. În timp ce-și proteja micuții, tatăl s-a ars la un braț, iar printr-o minune copilașii au scăpat nevătămați. În schimb, au rămas fără nimic.
„ Ne-a ars tot, ne-au ars hainele, lucrurile, am rămas fără nimic.”
Încă o dată, câțiva oamenii le-au sărit în ajutor. Au reparat, cât de cât, camera care a luat foc și le-au dat câteva haine, ca să aibă ce pune pe ei.
Când viața îi copleșește, merg la mormânt să-și plângă durerea
Bărbatul stă înmărmurit în fața crucii. Omul își trece mâna peste crucea de lemn, parcă ar citi fiecare literă cu sufletul.
„Unde să merg cu ei, unde o să stăm acum?!”, își întreabă, disperat, nevasta. Tăcerea crucii de lemn este asurzitoare.
Copii pribegi, rămași pe drumuri.
Constantin și Maria oftează adânc, durerea lor trece peste timp. Cel mai cumplit dor este al unui copil, este dorul de mamă, de iubirea și îmbrățișările ei.
Se îndreaptă, tăcuți, spre căsuța pe care, în curând, trebuie să o părăsească. Afară vremea e rea, cerul plânge pentru ei. În curând, doar el le va mai adăposti disperarea.
Noi, comunitatea România fără gură, avem puterea să le schimbăm destinul groaznic!
De Crăciun și-au pierdut mama; în inerția sărbătorilor, oamenii au încercat să îi ajute, dar totul s-a oprit, uitarea s-a așternut peste un destin înfiorător.
Dar dacă am încerca să reînviem bunătatea Crăciunului la începutul verii? Dacă le-am oferi o căsuță, un cadou de care nu au avut parte, niciodată, un destin care se poate schimba, ca un cer de vară ce poate face ca mămica lor să zâmbească de dincolo de nori.
Cei care vor să nu rămână pe drumuri o pot face AICI!🙏🙏🙏❤️
Asociația Povesti cu zâne și cu zmei cu mențiunea „Ajutor pentru copilașii a căror mamă a murit de Crăciun”
Lei: RO11BRMA0999100093268115
Euro: RO11BRMA0999100096596573
BRMAROBU
EXIM-Banca Românească
Câmpina- România
Online cu cardul prin EU PLATESC
Pay pal :
https://www.paypal.com/donate/…
REVOLUT: 0732.142.777 – @romaniafaragura
acum 40 de ani
la tembeliziunea ceaushista
ne prezentau copilashii cu burtica mare din Africa
-duceau lipsa de proteine-
noi am da cu termo-nucleara si in Africa si in Romania,
avem motive!
(nu ne mai provocati)
Off. Sa ii ajute Dumnezeu si Maica Domnului sa treaca cu bine